În zadar s-au întrebat patru ani cetăţenii Atenei ce făcuse ca faimosul profanator de morminte, Vassili Spiru, să cadă mort pe loc, în noaptea în care se pregătea să pătrundă în cavoul unei tinere fete, de curând decedată, anume Minica Vogassari, fiica celui mai bogat bancher din Grecia.
Strania moarte a acestuia, exact în ziua şi ora celui de al patrulea an de la decesul fiicei sale, elucida în parte acest mister.
Se ştie că Ioan Vogassari, directorul celei mai mari bănci din Atena, îşi diviniza copila.
Adunase o avere imensă numai cu gândul la Minica, a cărei excepţională frumuseţe era cea mai mare mândrie a sa. Dar în ciuda miilor de atenţii de care fusese înconjurată, această mică frumuseţe, se îmbolnăvi de tuberculoză şi, în 1929, la optsprezece ani muri.
Prietenii bancherului se temeau că această moarte avea să aibă efecte funeste asupra sa.
Nu se întâmplă însă nimic din toate temerile acestora.
La biserică, în cursul serviciului religios, toţi cei care s-au putut apropia de coșciug au avut ocazia să vadă că superbele bijuterii nu numai că împodobeau braţele, degetele şi capul moartei, dar stăteau în grămezi de o parte şi de alta trupului.
În public se aflau numeroşi poliţişti în haine civile şi unul dintre ei surprinse chiar pe profanatorul de morminte, Spiru, privind fascinat bijuteriile.
În urma ceremoniei, trupul fu depus într-un cavou ale cărui modeste aparențe avu darul să uimească pe toţi cei care cunoşteau strălucita situaţie a bancherului.
Vogassari închise uşa cavoului vârând cheia de argint în buzunar şi se întoarse în casa sa din str. Aristotel, care altădată răsunase de veselia petrecerilor date de Minica.
Citește și Moartea lui Pintea Viteazul în răscoala curuților
Profanatorul e găsit mort în fața cavoului
În dimineaţa următoare, intendentul cimitirului găsi cadavrul lui Spiru înaintea cavoului şi oarecare semne ce indicau că se făcuse o încercare de forţare a broaştei.
Poliţia telefonă imediat bancherului care dădu ordin ca nimeni să nu se apropie de cavou înainte de venirea lui. Ajungând la faţa locului Vogassari intră singur în cavou şi ieşi după o scurtă inspecţie anunţând că totul era în ordine.
Dar când oamenii poliţiei dădură a-i verifica declaraţia, bancherul îi rugă să rămână afară şi să-l creadă pe cuvânt. Aceştia se supuseră.
Nu mică fu însă mirarea lumii văzând că din acest moment părintele care dăduse dovadă de atâta dragoste nu s-a mai întors niciodată la mormânt.
Către sfârşitul lui august 1933 se împlineau patru ani de la moartea Minicăi.
Toată ziua de vineri bancherul o petrecu la biroul său. Sâmbătă telefonă unuia din vice-preşedinţii săi spunând să nu fie deranjat, iar duminică, ziua celei de a patra comemorări şi exact la ora când fata a încetat din viaţă, Vogassari muri.
Medicul familiei se grăbi să întocmească un certificat prin care atribuia moartea unei boli a inimii, dar autorităţile observând strania coincidența celor două morţi, ordonă facerea unei autopsii. Se descoperi o otrăvire lentă.
Prietenii mortului îşi amintiră atunci că, pe când era în viaţă, acesta comandase tot felul de ierburi exotice.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric