Un ghid de "tortură" al Binomului, așa s-ar putea intitula cartea cu valoare deosebită, scrisă de un fost judecător, Ion Popa. Un om care a cunoscut Sistemul, care a avut curajul să scrie cum a văzut lucrurile. Ceea ce l-a transformat în Țintă.
Ghidul de "Tortură" al Binomului în Epoca Luptei Anticorupție.
Am tot scris despre destine distruse, despre modul ilogic și abuziv în care este împărțită societatea românească, într-un mod forțat și accelerat. Pe mulți i-am auzit spunând că asistăm la un experiment social la scara unei națiuni, sub pretextul luptei anticorupție. Alți vorbesc doar despre o luptă politică în care păstrarea puterii se face cu ajutorul cătușelor.
Amândouă ipotezele acoperă o realitate pe care mulți au simțit-o pe pielea lor, așa că acum mă adresez celor care vor să înțeleagă ce s-a întâmplat în ultimii ani. Iar acest lucru este posibil (și) datorită eforturilor unui om care a scris o carte. O carte pe care mi-a recomandat-o un prieten și care se dovedește a fi o analiză chirurgicală a ceea ce se poate defini ca fiind Fundamentele Statului Paralel.
Se numește „Noaptea dreptății românești 2005 -2020” și este scrisă de un fost judecător, Ion Popa.
O să extrag de acolo mai multe lucruri, dar deocamdată vreau să încep cu un mic ghid de înțelegere a acțiunilor Proiectului Binomului, așa cum denumește Ion Popa vasta operațiune de mutilare a societății românești.
Iată etapele identificate de autor în Ghidul de "Tortură" al Binomului în Epoca Luptei Anticorupție:
-
Indicarea țintei
Citez din Ion Popa: „Pornind de la conceperea și organizarea proiectului în structura piramidală cu decizie unică la vârf, coroborate cu dependența și obedienți a treptelor preliminare față de vârful piramidei nu poate fi concepută logic o altă variantă de lucru decât cea în care nominalizarea țintei aparținea fie direct vârfului, fie și era agreată de acesta.”
Cine este vârful? În concepția sa este vorba despre Traian Băsescu, ulterior Klaus Iohannis, dar eu cred că putem vorbi de un cerc mult mai larg, în care decizie este colectivă, în care Președintele poate că indica niște ținte, generice sau cu nume și prenume, dar știu că erau adăugate pe această listă multe alte persoane. O făcea George Maior, directorul SRI, dar și lideri politici.
Cum ajungeai pe o asemenea listă?
Trebuia să fi relevant pentru Sistem, să-i încurci sau măcar să ai potențial de face așa ceva. Trebuia să faci parte din ceea ce americanii numesc „establishment”, o categorie de oameni care în România trebuia să dispară, să fie înlocuită cu oamenii lor.
S-a discutat public despre asemenea situații, Marian Vanghelie fiind unul din cei are a indicat primul existența unor asemenea liste. S-a spus că în Proiectul inițial erau 300 de Ținte, apoi aria numelor s-a mărit pe măsură ce interesul fiecărui participant s-a definit mai clar. Marian Vanghelie, fost lider în PSD, a declarat că fostul premier Victor Ponta, Ilie Sârbu și fostul director SRI, George Maior, au stabilit lista a 15 persoane din partid care trebuie arestate, deoarece erau "incomode", atât pentru Ponta, cât pentru Sistem.
Ghidul de "Tortură" al Binomului în Epoca Luptei Anticorupție - continuare în pagina următoare
Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, a spus în același context că "despre aceste liste toată lumea vorbeşte, eu am vorbit din septembrie, aceste lucruri sunt cunoscute. În Serviciu existau discuţii de mai demult, în dosarul Omar Hayssam ţinte erau Hrebenciuc şi Năstase. Le vedeam. Nu erau atât de la suprafaţă. După referendum se dădea o direcţie Serviciului pe o anumită zonă: să avem grijă ce e acolo, în mediile politice. Era interes pentru toate partidele. (...) Interesul era în special pentru PSD că era la guvernare, dar interes era pentru toate partidele.", a mai spus Dragomir.
-
Prelucrarea țintei
„Indicarea țintei declanșa mecanismul de lucru ce presupunea două etape: o prima etapă preliminară de punere sub supraveghere și interceptarea a țintei prin toate mijloacele posibile (telefonie, ambiental, video) realizată prin montarea de dispozitive specifice, inclusiv în dormitoarele ori băile locuințelor. (...) Pe baza informațiilor din prima etapă foarte multe din zona vieții intime a țintei se trecea la etapa a doua a procedurii, chemarea la parchet a țintei, fie direct pentru a răspunde unor acuzații, fie intermediar în postura de martor. Din practica DNA în principal, în unele situații demersul se oprea față de anumite ținte în faza de martor acesteia, fiindcă stoparea proceduri era rezultat unui troc anchetat-anchetator”.
Și aici avem numeroase exemple despre cum se transformă inculpatul în martor-denunțător. Ana-Maria Topoliceanu (Munteanu) este unul din exemplele clasice. A fost folosită de DNA împotriva Elenei Udrea, fiind presată cu un dosar de luare mită care zace în dosarele DNA de peste 6 ani, deși instrumentarea era extrem de simplă. Topoliceanu (Munteanu) a recunoscut că luat o geantă cu 5 milioane de euro, că a făcut legătura între mituitor și politician, a cheltuit banii, dar nu a pățit nimic. Nu ea era ținta, ci Elena Udrea. Sau i s-a întâmplat ceva: disconfortul de a da declarații împotriva celei pe care o prezenta drept „cea mai bună prietenă”.
Cum se poate?
Am trecut și eu printr-o fază de tipul acesta. În 2015 am fost la DNA, la o discuție prietenească cu procurorul Mihaela Iorga-Morar, unde timp de 6 ore am discutat „liber” despre diverse chestiuni legate de „Evenimentul Zilei”. Atât de liber încât la 15 minute după ce am ieșit de la DNA am primit un telefon de la un om care-mi reproșa tot ceea ce povestisem despre Florian Coldea și George Maior și rolul lor într-una din cauzele instrumentate de DNA.
Erau vremurile de aur ale Binomului. Vremea în care câțiva băieți cu multe stele pe umăr se încordau să pună mâna pe Evenimentul Zilei. Sau mai corect perioada de aur a Protocoalelor, în care comunicarea inter-instituțională se făcea direct, că doar d-aia Generalul Coldea avea biroul său la DNA...
Nu m-am transformat în ceea ce-și doreau ei, nu am vrut să cedez ziarul, așa că am trecut pe lista țintelor.
-
Defăimarea / marginalizarea socială a țintei
Aici nu voi folosi un citat, ci voi parafraza componentele proiectului așa cum au fost identificate de autorul cărții ca fiind instrumentele prin care se atinge scopul propus.
Parchetul/DNA emitea comunicate premature ce ignorau prezumția de nevinovăție, scurgea selectiv informații din cursul anchetei către presă, situri și ONG-uri, influența opinia publică prin campanii agresive și vulgare, concepute special pentru fiecare segment de societate.
Se adăugau grupurile de presiune din stradă, grupările politice - părți ale proiectului, care nu ezitau să folosească cele mai dure epitete – hoț, corupt și penal. În această etapă se urmărea demonizare țintei prin crearea unei percepții negative de „penal” care se întindea automat asupra întregului anturaj, generarea unui curent de respingere din mediul economic de teamă unor represalii. Dar mai ales faptul că era un avertisment pentru ceilalți că lucrurile se pot repeta oricând asupra oricui din grup.
-
Umilirea țintei în timpul anchetei
„În această etapă participau toate componentele Proiectului. Pe baza scurgeri selective de informații privind chemarea la Parchet a unei ținte la o anumită dată și oră și cu privire la acuzațiile aduse celui chemat, la sediul Parchetului să adunau spontan nu doar jurnaliștii componenți, dar și grupurile componente de cetățeni „indignați” de fărădelegile săvârșite de țintă.” (...)
„Într-o etapă superioară a desăvârșirii umilirii țintei intervenea componenta instituțională, procurori, care emiteau fără excepție mandate de reținere pentru 24 de ore, iar cercetatul era prezentat mulțimi de personaje componente cu cătușe la mâini, spectacol repetându-se cu public de două-trei ori la și de la locul de reținere pe baza unui calendar orar scurs pe surse dinspre procurori.”
Perfect adevărat! Pot spune că am văzut cu ochii mei cum anumiți jurnaliști răspundeau la comanda directă a Laurei Codruța Kovesi, sau a unor procurori, cum publicau informații defavorabile inculpaților, refuzând să ceară un punct de vedere.
Ghidul de "Tortură" al Binomului în Epoca Luptei Anticorupție - continuare în pagina următoare
La fel am văzut cum procurorii au atitudinea unor anchetatori de la Gestapo, țipă și amenință, prefăcându-se că fac o anchetă, ei având actele deja scrise. Un simulacru de respectarea drepturilor, în care nu mai crede nimeni, judecător, procuror, avocat, singurul naiv fiind cel adus în fața lor.
-
Falsificarea de probe. Șantajul
„Odată cu desecretizarea protocoalelor încheiate între Parchetul General și SRI și declararea lor ca nelegale prin decizie constituțională coroborat cu „defectarea” unor verigi ale resursei umane componente ale proiectului, gravele abuzuri în materia obținerii și administrării probatoriului în cauzele covârșitor instrumentate de DNA au explodat.”
Aici am scris cred că suficient în serialul Noi Suntem Statul, descoperind cu surprindere cum în rapoartele de activitate ale SRI erau trecute la realizări încălcarea flagrantă a legii prin implicarea ofițerilor de informații în instrumentarea unor dosare penale.
Dar la capitolul falsificării de probe pot adăuga din experiența proprie. În Dosarul „Ferma Băneasa” stenogramele interceptărilor erau falsificate într-un mod grosolan. Ca să nu vă mai spun că semnătura procurorului pusă pe ele era pur formală, nimeni nu participase la transcrierea lor, ci le băgaseră la dosar așa cum veniseră de la SRI. În timpul anchetei procurorul Deca a falsificat spusele Prințului și Prințesei, așa cum am arătat încă de la Brașov. „În același sens, întrebat în mod expres în ce măsură poziția în presă a inculpatului Andronic ”a contribuit în orice fel în înțelegerea pe care ați avut-o dumneavoastră cu grupul”, inculpatul Al României răspunde ”Nu a contribuit în niciun fel pozitiv”, aspect care NU se regăsește în declarația scrisă.
Normal, încurca scenariul inițial, sau cel puțin așa cum era descris în Ghidul de "Tortură" al Binomului...
Exemple ca acesta sunt zeci, au fost sesizate instanțelor, dar nu a interesat pe nimeni. Între timp falsificatorii au ieșit la pensie. Pensie specială...
Aceste lucruri însă nu ar fi fost posibile fără ca niște judecători, nu mulți, doi-trei, să aprobe zeci de mii de mandate de supraveghere pe siguranță națională, unii din ei din nevoie, fiind șantajați cu propriile dosare, alții dintr-un sentiment de justițiar căruia nu-i pasă de lege. Opera era frumos așezată în pagină de procurori slugarnici.
-
Eliminarea din viața publică/economică
„Eliminarea țintei și influenței sale din mediu și grupul în care se manifestă activ constituie scopul final al întregii proceduri de aplicare a proiectului, iar din acest punct de vedere, rapoartele anuale de activitate ale DNA, coroborate cu cele anuale MCV, de regulă identice, înșiruiau ca pe trofee de vânătoare mulțimea celor excluși din viața publică și funcția de demnitate ocupate de aceștia, în fruntea listei situând-se prin-miniștrii, miniștri, deputați, senatori, magistrați, etc. (...) În prima variantă era vorba de condamnări cu orice preț, fiind vorba de personalități marcante, fie prin statura loc de lider politic la nivel național, fie de oameni de afaceri cu mare influență, lider sindical, patronii de cluburi de fotbal, ziariști. (...) Cea de-a doua variantă de eliminare nu viza neapărat iar uneori chiar deloc o eventuală condamnare și strict doar dispariția țintei din peisajul public de influență sau decizie”
Și aici pot depune mărturie asupra mecanismului implacabil construit în cadrul Proiectului. Dar despre aceste lucruri voi reveni. Așa cum am promis nu voi mai scrie decât despre lucrurile cu adevărat importante.
Dar aș încheia cu una din cele mai tulburătoare concluzii ale fostului judecător Ion Popa: V-ați întrebat vreodată de ce niciuna din firmele americane, franceze, olandeze sau germane care au dat mită oficialilor români nu au fost inculpată de DNA fiind întotdeauna de partea bună, ca martor-denunțător...
„Noaptea dreptății românești 2005 -2020" sau Ghidul de "Tortură" al Binomului în Epoca Luptei Anticorupție, o carte pe care nu trebuie să o ratați.