Ghid pentru angajatorii care țin lucrătorii în telemuncă. Ce măsuri trebuie să ia

Ghid pentru angajatorii care țin lucrătorii în telemuncă. Ce măsuri trebuie să ia

Angajatorii care trebuie să-și trimită lucrătorii în telemuncă au la dispoziție un ghid cu toate informațiile de care au nevoie pentru a transforma contractele de muncă și pentru a le înregistra în REVISAL.

Inspecţia Muncii a publicat un ghid în care explică procedura pe care trebuie să o urmeze angajatorii pentru a introduce documentele angajaţilor care lucrează în telemuncă în REVISAL.

Instituția a anunțat, printr-un comunicat de presă că acolo unde nu se poate implementat munca la domiciliu, angajatorii trebuie să stabilească programul de lucru diferențiat. Astfel, personalul va fi împărțit în cel puțin două grupe care vor începe, respectiv, vor încheia activitatea la o distanță de cel puțin două ore între ele.

„Acest fapt implică doar modificarea programului de lucru, nu a unei clauze din contractul individual de muncă şi, prin urmare, nu se transmite în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor”, se menţionează în ghidul publicat de Inspecţia Muncii.

La capitolul „Munca în regim de telemuncă”, documentul include instrucţiuni despre modificarea în REGES/REVISAL a unui contract individual de muncă aflat în derulare în contract individual de muncă cu clauză de telemuncă. Ghidul include precizări despre înregistrarea şi transmiterea în REGES/REVISAL a încetării clauzei de telemuncă, dar şi instrucţiuni despre înregistrarea unui contract nou cu clauză de telemuncă.

Unde poate fi găsit ghidul

Documentul a fost publicat după apariția Hotărârii nr. 52 din 5 noiembrie, a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care prevede, la articolul 2:

„În vederea evitării aglomerării transportului public, se propune ca toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi să aibă obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin două ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii”.

Cei interesați de acest ghid îl pot consulta pe site-ul Inspecției Muncii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News