Gheorghe Zamfir va înmâna trofeul „Next Star”

13 copii talentați la muzică, actorie și sport din România, Ucraina, Spania, Anglia și Malta vor intra astăzi, la Antena 1, în competiția pentru marele trofeu în valoare de 20.000 de euro.

 Trofeul va fi înmânat câștigătorului de cel mai cunoscut muzician român din lume, maestrul naiului, Gheorghe Zamfir. În finală, se vor afla Alisa Iancu (13 ani, București), Alex Beznea (9 ani, Galați), Raul „El Balilla” (11 ani, Spania), Lorena Ene (13 ani, Drobeta Turnu Severin), Doinița Ioniță (13 ani, Rm.Sărat), Ioana Mîrți (13 ani, Pildești, jud. Neamț), James McKechnie (11 ani, Anglia), Eduard Ungureanu (11 ani, Brașov), Emily Moskalenko (8 ani, Ucraina). De asemenea, pe scenă vor urca încă patru copii, salvați de juriu. Greutatea alegerii celui mai talentat și charismatic dintre ei va sta, și de această dată, pe umerii celor cinci jurați: Lora, Pepe, Connect- R, Maria Cârneci și Vasile Muraru.