Aceasta este concluzia unui control efectuat in martie 2007 de  inspectorii Ministerului Administratiei si Internelor, condus la acea data de PD-istul Vasile Blaga. Potrivit raportului, care nu a fost inca dat publicitatii, edilul iesean s-a aflat in situatia de incompatibilitate incepand de la data validarii sale in iunie 2004 si pana la sfarsitul aceluiasi an. Motivul: nu a renuntat la functia de manager al Regiei Autonome Judetene de Apa Canal (RAJAC) Iasi, asa cum prevedea legea in vigoare la momentul respectiv.

Carte de munca la RAJAC

Nichita si-a suspendat activitatea in postul detinut anterior in iunie 2003 cand a fost desemnat viceprimar, pentru ca apoi sa devina primar interimar. Suspendarea a fost aprobata printr-o hotarare a Consiliului Judetean Iasi, institutie de care apartine RAJAC.

De atunci, cartea de munca a actualului primar este pastrata la biroul de personal al regiei, desi principalul sau loc de munca este la primarie. Practic, Nichita si-a rezervat astfel scaunul de la RAJAC, pe care sa se poata intoarce in cazul unui eventual esec in cariera politico-administrativa.

„Cartea de munca a primarului este inca la noi, el fiind doar suspendat din functia de manager. La momentul finalizarii mandatului, va veni cu o adeverinta de la primarie si ii vom face toate modificarile salariale”, ne-a confirmat Ioan Toma, cel care a preluat ca interimar postul de manager la RAJAC in locul lui Gheorghe Nichita.

„Nu ma intereseaza legea”

Conform Legii 161 din 2003, functia de primar este incompatibila cu cea de manager la o regie autonoma de interes local. Cel aflat intr-o asemenea situatie avea obligatia ca, in 15 zile de la data validarii, sa renunte la una dintre cele doua pozitii. In caz contrar, prefectul trebuie sa emita un ordin prin care constata incetarea de drept a mandatului de ales local.

„Nu ma intereseaza legea, ci doar ce spune acest control al ministerului, pe care inca nu l-am vazut. Sunt chestiuni politice la mijloc, eu stiu ca am baza legala pentru ceea ce am facut. Voi contesta acest raport”, ne-a declarat ieri telefonic Nichita. Iritat de intrebarile adresate de „Evenimentul zilei”, el a adaugat ca nu da explicatii ziarului nostru.

Raport tinut la secret

Deocamdata, nu s-a luat nicio masura impotriva edilului incompatibil. „Nu am primit inca un rezultat de la minister dupa respectivul control de la Iasi. Daca primarul Gheorghe Nichita nu a renuntat la functia de manager la RAJAC, voi recurge la suspendarea lui din functie, dupa cum prevede legea”, ne-a declarat ieri Nicusor Paduraru, prefectul judetului Iasi.

Surse din cadrul MAI ne-au confirmat ca raportul prin care se propune constatarea incompatibilitatii in cazul lui Nichita a fost vizat de secretarul de stat Victor Paul Dobre si inaintat ministrului. Intre timp, PD-istul Vasile Blaga a fost inlocuit de PNL-istul Cristian David, care nu a pus inca nicio rezolutie pe documentul respectiv.

Cazul, vazut de juristi

Situatia de incompatibilitate a primarului Nichita a durat pana in decembrie 2004. Atunci a aparut Legea 393 privind statutul alesilor locali, care nu mai prevede obligativitatea renuntarii la cea de-a doua functie. Juristii consultati de „Evenimentul zilei” afirma insa ca noua prevedere legala nu se aplica retroactiv.

Este si opinia cunoscutului avocat iesean Mihail Vlasov, care este si socrul actualului ministru de interne. „Legea nu actioneaza decat pentru viitor. In perioada aceea de sase luni, primarul trebuia sa renunte la fosta functie de manager. Legea ulterioara nu iarta faptele anterioare”, ne-a explicat Vlasov.

TREIECTORIE

Propulsat prin jocuri de culise

Gheorghe Nichita a intrat in politica in 1995, ca membru al PD, partid pe care a fost ales consilier local un an mai tarziu. In timpul guvernarii CDR a fost numit director general la RAJAC Iasi. In 2000 a candidat la functia de primar, obtinand doar 5a din voturi. La scurt timp s-a inscris in PSD, fiind sustinut de liderul filialei judetene, senatorul Ion Solcanu.

Acesta l-a si propus in 2003 ca inlocuitor al primarului Constantin Simirad, trimis ambasador in Cuba in urma unei intelegeri cu partidul. Pentru a putea prelua conducerea interimara a primariei, Nichita trebuia sa fie desemnat mai intai viceprimar. Drept urmare, Solcanu l-a convins pe PSD-istul Vasile Dumitriu sa demisioneze din aceasta functie. In 2004,  Nichita a fost ales primar, iar un an mai tarziu a devenit presedinte al PSD Iasi.

Te-ar putea interesa și: