Gheorghe Mulțescu, antrenorul echipei Petrolul Ploiești, ar putea să se despartă de gruparea prahoveană după meciul din acest weekend cu Universitatea Cluj.
Gigi Mulțescu, tehnicianul Petrolului Ploiești, nu exclude varianta de a se despărți de ploieșteni, fiind tentat de a antrena în zona Golfului Persic, acolo de unde are o ofertă. De asemenea, Yuksel Yesilova, „secundul” celui poreclit „Oaie”, este ofertat și el de turcii de la Sivasspor.
„Yuksel a fost contactat de către o echipă din campionatul Turciei, dar va discuta după etapa de la sfârşitul acestei săptămâni. Aşa este civilizat, să stai de vorbă cu cei care te caută. Deocamdată, nu se pune problema plecării sale, am înţeles că cei de acolo aşteaptă şi rezultatul echipei, însă, dacă primeşte o ofertă extraordinară… Şi pe mine m-a sunat cineva din Emirate şi voi discuta după această etapă", a spus Mulțescu.