Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal”, a pus o întrebare nepotrivită în timpul termenului ce a avut loc, miercuri, la Tribunalul Olt.
Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal”, a revenit în prim-plan, astăzi. Inculpatul a fost adus, azi, la Tribunalul Olt. Și a fost pus față în față cu primii martori. La un moment dat, bărbatul a început să aibă o atitudine sfidătoare și să-i pună întrebări bunicii Luizei Melencu. Tânăra despre care se bănuiește că ar fi una dintre victimele lui Dincă.
Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal”, a dat cu bâta în baltă
El a pus o întrebare intimă, legată de viața sexuală a victimei. „Mi-a mai pus o întrebare. Când și-a început Luiza viața sexuală, și i-am spus că este un nenorocit. Și că Luiza n-a fost prostituată”. A povestit după încheierea ședinței de judecată bunica Luizei.
„Am fost audiată, să spun totul, cum am crescut-o pe Luiza, cum am dus-o la ocazie. Cum s-a întâmplat, am spus tot ce am știut. Și Dincă a ridicat degetele în sus și mi-a pus problema că cu ce făcea naveta Luiza. Și eu i-am spus că nu făcea naveta. Ea stătea la cămin. Fata pleca diminica la ora patru. A crezut că Luiza e traseistă, d-asta mi-a pus această întrebare”. A mai declarat femeia.
Gheorghe Dincă este judecat pentru uciderea tinerelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu. Într-un caz care a isterizat și revoltat opinia publică din România. În jurul căruia au existat și mai planează multe semne de întrebare și incertitudini. După încheierea celui de-al cincilea termen al procesului, o mătușă a Luizei Melencu a răbufnit. Femeia a aruncat cu o sticlă de apă spre mașina cu care era transportat Gheorghe Dincă și l-a înjurat pe inculpat.
Judecătoarea a fost recuzată de avocata familiei Luizei
Avocata familiei Luizei a anunțat că o va reclama pe judecătoare. „Am făcut cerere de recuzare pentru că judecătoarea este părtinitoare. Am solicitat asistenț juridică internațională. Vrem să se afle la ce posturi telefonice s-a vorbit de pe telefonul Luizei după răpire. Au fost șase apeluri de pe telefonul Luziei, în condițiile în care Dincă era intr-o alta locație. Dacă am fi aflat cu cine s-a vorbit de pe telefonul lui, s-ar fi aflat cine a luat-o pe Luiza. Doamna judecator a spus că nu o interesează soarta fetelor”. A spus judecătoarea.