După ce a fost criticat pentru concertul de la Untold, Gheboasă a anunțat că vrea să intre în politică. Cântărețul i-a cerut ajutorul lui Victor Ponta pentru a ajunge președinte la Partida romilor.
Trapperul Gheboasă a susținut un concert pe scena Alchemy, una dintre scenele secundare ale festivalului Untold, care a avut loc între 3 și 6 august la Cluj. Acesta a fost aspru criticat din cauza pieselor rasiste pe care le-a cântat. Momentul lui de la Untold a ajuns viral pe Internet, iar mulți români au declarat că organizatorii festivalului nu ar fi trebuit să invite alți artiști la eveniment.
După Untold, Gheboasă a anunțat că nu este responsabilitatea lui să-i educe pe adolescenți și i-a cerut ajutorul lui Victor Ponta pentru a intra în politică și pentru a ajunge președinte la Partida romilor. Trapperul a mai declarat că modelul său în viață este Dorian Popa, un alt artist în vogă în România.
„Eu sunt țigan, nu sunt român și am văzut că aveți o legătură foarte strânsă cu Victor Ponta și aș dori să îl înștiințați cumva că îmi doresc să ajung președinte la Partida romilor. Dacă se poate să facă cumva, să mă aducă în funcție”, a spus Gheboasă, în direct la Punctul Culminat, RTV, emisiune moderată de Victor Ciutacu.
Gheboasă, copilărie de coșmar
Gheboasă s-a făcut remarcat cu piesa „Dă-i țigancă“, al cărei videoclip a adunat până în prezent 12 milioane de vizualizări pe YouTube. În urmă cu câțiva ani, el a mers și la un concurs de talente. Acesta a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți trapperi din țară, dar puțini știu că a avut o copilărie de coșmar.
„Mergeam în vizită la închisoare, cu părinții mei adoptivi. Nu înțelegeam foarte multe. Nu înțelegeam ce e pușcăria, de ce e el închis acolo. Eu credeam că acolo stă“, a povestit Gheboasă.
Trapul, un gen muzical cunoscut în toată lumea
Directorul de comunicare al Untold, Edy Chereji, a declarat că Gheboasă este exponentul curentului trap și că există tineri în toată lumea care ascultă acest gen muzical. El a mai spus că organizatorii nu s-au băgat niciodată peste momentele artistice pregătite de cântăreți și că participanții deranjați puteau merge la alte scene.
„Gheboasă este exponentul curentului trap, care are o priză tot mai mare în România și în străinătate, la publicul tânăr. Pe de alta parte Gheboasă reprezintă doar unul din cei peste 250 de artiști, la o scena secundară, care a fost invitat la multe evenimente din țară, în acest an.
Vom face o analiză să vedem care e cea mai potrivită cale între libertatea actului artistic și impactul pe care l-ar putea avea mesajele lui din timpul concertului. Nu ne putem preface că nu există un întreg gen muzical când el este atât de popular în România cât și în străinătate, în rândul tinerilor. „În același timp, dacă există participanți la festival deranjați de genul trap, ei au posibilitatea de a alege oricare din celelalte scene, cu genuri muzicale diferite.
Aș mai menționa și faptul că noi nu am intervenit niciodată în actul artistic, deoarece credem în libertatea de exprimare. Fiecare artist își asumă mesajele si este responsabil de conținutul pe care îl livrează”, a declarat Chereji.