Un bărbat din Lugoj se zbate între viață și moarte după și-a pus mașina în fața unui tren pentru a se sinucide. El a transmis toată scena live pe Facebook.
Inițial, presa locală a crezut că este vorba doar despre un accident rutier grav. Totuși, după ce s-a întâmplat incidentul, au apărut informații care au scos la suprafață detalii triste. Un tânăr. în vârstă de 27 de ani, a premeditat întreg evenimentul. Astfel, el a așteptat ca trenul să se apropie și în acel moment a avansat cu mașina pe calea ferată.
Cu toate că mecanicul locomotivei l-a observat, a claxonat și a încercat să frâneze, el nu a mai putut face nimic pentru a evita contactul cu mașina de pe calea ferată. Distanța a fost prea mică și autovehiculul a fost lovit în plin. Pe filmarea realizată live pe Facebook se poate auzi zgomotul din momentul impactului.
În cele din urmă, când locomotiva s-a oprit, nu se mai auzeau decât ștergătoarele mașinii. În plus, polițiștii din zonă au aflat de la câțiva cunoscuți de-ai bărbatului că acesta a transmis în direct momentul în care a decis să taie calea trenului.
Cum și-a plănuit un bărbat sinuciderea
În videoclipul care a rămas pe rețelele de socializare poate fi observat modul în care tânărul oprește la barieră și ascultă o melodie așteptarea marfarului. De asemenea, ora impactului a fost 23.11, potrivit ceasului din bordul mașinii. După impact, victima a fost transportată în comă la spital. Jurnaliștii din Lugoj au mai aflat că înainte să fie lovit de marfarul care se deplasa spre Brad, bărbatul nu a dat niciun semn că vrea să se sinucidă.
Cu doar câteva zeci de minute înainte de acest episod, el a fost văzut petrecând alături de niște prieteni la un bar. Totodată, cei care l-au văzut ultima oară în viață au spus că el nu a consumat alcool. Tânărul în vârstă de 27 de ani este căsătorit și are o fetiță. În prezent, medicii fac eforturi pentru a-i salva viața, potrivit Lugojinfo.ro.