Gest ȘOCANT făcut de soția unui MARE actor mort. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

Văduva celebrului actor Patrick Swayze, Lisa Niemi Swayze, a hotărât să scoată în luna aprilie la licitație cele mai valoroase obiecte personale ale regretatului actor pentru a păstra vie imaginea soţului său, aceasta declarând că evenimentul va cuprinde obiectele dragi lui Swayze, precum smochingul său.

Lisa a povestit pentru revista People că în ciuda durerii sale, aşteaptă cu nerăbdare să împartă oamenilor obiectele atât de dragi lui Patrick Swayze: "Există şi ceva care îmi dă putere. Îmi spuneam: ‘Într-o zi, voi împărţi toate aceste obiecte minunate ale lui Patrick. Acest gând mi-a dat putere", a declarat aceasta

Printre obiectele disponibile celor interesaţi să le achiziţioneze se numără o haină de piele pe care actorul a purtat-o în filmul din 1987 „Dirty Dancing”: "Fiecare obiect spune o poveste şi extrem de mult despre cum era Patrick. Iubea acea haină. Nu am mai văzut o haină similară", a mai spus Lisa.

Costume şi obiecte de recuzită din alte filme cunoscute în care a jucat Patrick Swayze, precum „Ghost” şi „Point Break”, vor putea fi achiziţionate, precum şi smochingul pe care acesta l-a purtat la Gala Premiilor Oscar din 1989 - un obiect de o importanţă aparte pentru Swayze.

“Înainte de acel costum, închiria mereu către unul, aşa că acela a fost primul smoching pe care l-a deţinut”, a spus Lisa. “Când eşti obişnuit să-ţi chiverniseşti banii şi să mănânci sandiwch-uri cu unt de arahide, să ajungi în buticul unui creator de modă din Paris şi să-ţi cumperi un smoching, e un lucru deosebit. El era genul de tip care purta cizme de cowboy şi blugi, dar aprecia hainele de calitate.”

O parte din încasările licitaţiei va fi donată către Pancreatic Action Cancer Network. Lisa Niemi Swayze, care este dansatoare şi scriitoare, a fost căsătorită cu Swayze timp de 34 de ani înainte ca acesta să piardă lupta cu cancerul la pancreas în 2009.