O banală operație de polipi s-a dovedit a fi , pentru un bărbat de 68 de ani, pășirea într-o altă lume. Într-una în care durerea domnește, iar speranța de viață atârnă de un fir de ață. L-am întâlnit pe Lucian Tudorache într-un modest apartament din cartierul bucureștean Dristor
Avea fața plină de pansamente sterile, încerca să oprească lichidul care îi curgea din obraz. O mică bubiță la nas, care a crescut foarte repede, l-a trimis, anul trecut, de urgență, la spital. I s-au administrat antibiotice, dar bubița tot creștea. A fost operat, iar biopsia l-a redus la tăcere: cancer.
De câteva zile s-a întors în spital pentru investigații. Este la a șaptea cură de citostatice, iar polipul extirpat a recidivat.
FOTO: Lucian Tudorache
A primit bani de la prietenii de pe Facebook
Obosește foarte repede, dar dă vina pe vârstă. „În momentul în care am aflat nu mă mai interesa viața mea, eram ca un om al străzii”, ne-a spus Lucian Tudorache. Cu datorii la întreținere și înspăimântat că nu va avea cu ce să își cumpere medicamente, fostul conțopist a apelat la prietenii de pe Facebook. ,,Nu știu ce să mă fac, trebuie să mănânc, să plătesc întreținerea. Cine mă poate ajuta și dorește acest lucru, poate să depună cât dorește în contul meu”, așa a sunat strigătul de ajutor al lul Lucian. „Cineva a depus 5 lei, altul 20, altul 50. Un bărbat din Belgia mi-a trimis 30 de euro“, ne-a spus, oarecum bucuros, Lucian. A încercat să își facă un împrumut, dar nimeni nu i-a oferit niciun ban. Singurii care l-au ajutat au fost cei de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor CARP OMENIA: i-au oferit pe loc împrumutul pe care bărbatul l-a dorit, cu dobândă foarte mică.
1.570 de lei, de la angajații Omenia
Mai mult, angajații CARP Omenia au strâns suma de 1.570 de lei pe care i-au înmânat-o lui Lucian. „Aceia sunt prieteni, cei care îți întind o mână de ajutor când ai nevoie. Gestul umanitar al angajaților Omenia arată ce înseamnă să fii om cu oamenii”, ne-a mai spus bărbatul. Și președintele CARP Omenia, Gheorghe Chioaru, s-a arătat extrem de emoționant la aflarea cazului: „M-a impresionat extrem de tare cazul domnului Tudorache. L-am ajutat și îl vom ajuta în continuare. Sper să fim toți sănătoși, să nu avem nevoie de ajutor, însă dacă cineva va dori să-l ajute, să ia legătura cu noi. Și nu uitați că prin noi Omenia există”.