GERUL le-a ÎNGHEŢAT LACRIMILE. DRAMA a patru FRAŢI ORFANI

Gerul se strecoară, şiret şi repede, prin crăpăturile uşii, ale pereţilor nereparaţi, de ani de zile, într-un bordei în care îşi duc traiul, de azi pe mâine, patru copii şi o bătrână. Este un adevăr crunt al României secolului XXI. Acolo, în comuna Mozăceni, judeţul Argeş, o fată şi trei băieţi locuiesc în camera unui bordei, dar cea mai mare dorinţă a lor este să nu fie despărţiţi. Sunt părăsiţi de mamă, iar tatăl s-a spânzurat, iar bunica le-a fost alături, de zece ani încoace.

Într-o cămăruţă de patru metri pe patru, din comuna Mozăceni, judeţul Argeş, trăiesc patru copii orfani de tată şi părăsiţi de mama, care locuiesc cu bunica lor de 86 de ani. Au nevoie de ajutor pentru că, din cauza condiţiilor în care trăiesc, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, îi poate lua de acolo, îi poate despărţi. Pentru a rămâne împreună, în casa părintească, trebuie îndeplinită cel puţin cerinţa de a se muta într-o locuinţă decentă.

Copiii au trecut deja prin multe probleme, iar o rupere de casa lor şi de bunica ar însemna o tragedie. În urmă cu 10 ani, mama i-a părăsit, fugind în Italia, astfel că cei patru copii – o fată şi trei băieţi – au rămas în grija tatălui. În decembrie 2017, în urma unui proces intentat de mamă pentru custodia fetei, tatăl, Florin Cornea, s-a spânzurat, la doar 44 de ani.

Copiii suferă de numeroase lipsuri, casa este dărăpănată, iar camera în care locuiesc este insalubră.

Pentru a-i ajuta să rămână împreună, în locuinţa lor, oamenii cu suflet mare îi pot ajuta cu materiale de construcţii (BCA-uri, rigips, ciment pentru tencuială, plasă de Buzău, pietriş, geamuri, uşi, gresie şi faianţă, vopsea lavabilă, lemn pentru acoperiş, tablă, etc.) sau cu bani, transmite argesenii.ro.

Asociaţia George Ogăraru pentru Cultură şi Sport este cea care a descoperit cazul şi se ocupă de renovarea casei în cazul în care se adună materialele necesare, fiind sprijinită şi de Primăria Mozăceni şi Parohia din localitate.

Cei care vor să ajute cu materiale pot lua legătura cu Niculae Ştefan, reprezentant al Asociaţiei, la numărul de telefon 0743 111 480 (sau pe Facebook – Niculae Stefan). Cei care vor să ajute cu bani, îi pot depune în contul Asociaţiei, deschis la Raiffeisen Bank: RO08RZBR0000060015171728.