Germania renunță la un contract militar de 100 milioane de euro cu Rusia. Berlinul face presiuni ca Franța să îi urmeze exemplul

Germania renunță la un contract militar de 100 milioane de euro cu Rusia. Berlinul face presiuni ca Franța să îi urmeze exemplul

Germania a decis să renunţe la un vast proiect de echipamente militare încheiat între grupul de apărare Rheinmetall şi Rusia şi suspendat în luna martie, din cauza crizei din Ucraina, potrivit publicației Süddeutsche Zeitung.

Ministrul economiei şi vicecancelar german, Sigmar Gabriel, “şi-a retras autorizaţia” dată acestui proiect de tabără de antrenament echipată pentru a instrui trupele ruse, afirmă cotidianul, pe baza unui “document scris” pe care l-a putut consulta.

Sigmar Gabriel a suspendat deja în martie punerea în aplicare a acestui contract de aproximativ 100 milioane de euro.

Potrivit Süddeutsche Zeitung, citat de AFP, centrul proiectului urma să primească şi să instruiască 30.000 de soldaţi pe an la Mulino, în regiunea Volga, şi era destinat unităţilor de infanterie şi blindate din Rusia. El trebuia să se deschidă în acest an.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul a fost lansat de precedenta coaliţie “negru-galben”, formată din conservatori şi liberali, înainte de “marea coaliţie” între conservatori şi social-democraţi constituită după realegerea Angelei Merkel la cancelarie în toamna anului 2013.

În parallel, Germania face presiuni asupra Franței pentru a anula un contract de livrare a două nave din clasa Mistral Rusiei. „Nu vom livra arme Rusiei nici dacă vorbim de contracte deja încheiate. M-aș fi așteptat ca Franța să procedez la fel” a declarat Sigmar Gabriel.

Administrația franceză se apără susținând că rușii au plătit deja prima fregată, 1,1 miliarde de euro și, în cazul în care Parisul anulează contractul, Franța trebuie săr eturneze banii. La Berlin, unii politicieni fac apel ca cele două nave pro-elicopter să fie cumpărate de țări member NATO sau UE pentru ca Franța să poată anula astfel contractul cu Moscova.