Descoperire uluitoare în porbagajul maşinii unui român care se întorcea din Olanda. Poliţiştilor nu le-a venit să creadă ce au văzut

Descoperire uluitoare în porbagajul maşinii unui român care se întorcea din Olanda. Poliţiştilor nu le-a venit să creadă ce au văzut

Într-o parcare din localitatea Bad Bentheim, Germania, care se află ca numai 15 kilometri de graniţa cu Olanda, poliţiştii germani au găsit într-un autoturism condus de un român suma de 350.000 de euro şi un aparat cu electroşocuri, care este interzis în această ţară. Românul era însoţit de un chinez. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti.

Un român, în vărstă de 30 de ani şi un chinez de 40 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii germani după ce aceştia au avut un comportament ciudat atunci când au fost întrebaţi dacă au ceva de declarat, potrivit cancan.ro

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bad Bentheim cei doi au oferit declarații contradictorii referitoare la scopul sosirii în Germania, iar polițiștii au decis să percheziționeze mașina.Crezând că vor scăpa fără să fie controlaţi, chinezul a spus poliţiştilor că vrea să declare 100.000 euro.

Numai că, efectuând percheziția mașinii, polițiștii au avut surpriza să descopere un aparat cu electroșocuri, ilegal în Germania, și încă 250 000 de euro. Întrebaţi despre provenienţa banilor, cei doi nu au putut justifica banii respectivi.

Fiindcă suma nu a fost justificată de posesori, polițiștii au confiscat cei 350 000 de euro, iar bărbații sunt cercetați, la Essen, pentru spălare de bani.

 

Ne puteți urmări și pe Google News