Germania ia cel puțin 100 de minori neînsoțiți din tabăra de refugiați Moria
- Ovidiu Drugă
- 12 septembrie 2020, 03:00
Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a anunțat că Germania va prelua între 100 și 150 de refugiați minori neînsoțiți din fosta tabără grecească de refugiați Moria, mistuită de flăcări.
În total, zece țări europene și-au manifestat disponibilitatea de a prelua sinistrați din tabăra de pe Insula Lesbos. Ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, a transmis astăzi că Germania refuză să accepte preluarea a câtorva mii de oameni din fosta tabără de refugiați Moria din Grecia. Cu toate acestea, guvernul de la Berlin a convenit cu aproximativ zece țări din Uniunea Europeană să primească în jur de 400 de minori neînsoțiți, Germaniei revenindu-i între 100 și 150 de copii, a precizat oficialul federal într-o conferință de presă, alături de vicepreședintele Comisiei Europene, Margarittis Schinas.
Franța și Germania sunt țările care vor prelua cel mai mare număr de sinistrați de pe Insula Lesbos ce a găzduit adăpostul mistuit de flăcări. Potrivit lui Seehofer, prioritar este ajutorul la fața locului ce trebuie să asigure refugiaților cazare și provizii, idee subliniată joi și de cancelarul Angela Merkel în urma unei discuții cu premierul grec, Kyriakos Mitsotakis.
Grecia a prezentat o listă cu modalitățile în care Germania ar putea ajuta la cazarea și îngrijirea persoanelor rămase fără adăpost. În sensul acesta, guvernul de la Berlin urmează să își coordoneze acțiunile cu organizațiile germane de ajutorare pentru a înlesni un sprijin cât mai complet, a precizat Seehofer. Technische Hilfswerk, organizația germană de protecție împotriva dezastrelor a guvernului federal, se află deja în drum spre Grecia, transportând corturi, 1.400 de paturi de campanie și saci de dormit, a spus oficialul federal. După incendiul ce a devastat tabăra Moria de pe Insula Lesbos, primăriile a zece orașe germane au solicitat guvernului federal într-o scrisoare deschisă să aducă în țară refugiați din această regiune a Greciei, majoritatea costurilor urmând însa a fi suportate de guvernul federal. Seehofer a declarat în conferința de presă că toate municipalitățile din Germania poartă sarcina preluării refugiaților, nu doar cele care și-au manifestat dorința explicită. Anunțul privind preluarea celor 150 de minori neînsoțiți, făcut astăzi de Seehofer, este departe de a slăbi presiunile asupra ministrului de interne german și a guvernului federal în ansamblu. Astăzi, într-o dezbatere în Bundestag dedicată migraţiei, partidul stângii a solicitat aducerea în Germania a cel puțin 13.000 de oameni, rămași fără adăpost în urma distrugerii taberei de refugiați de pe Insula Lesbos. Ecologiștii germani au adoptat un ton moralizator. Şefa guvernului parlamentar al Partidului Verzilor, Katrin Göring-Eckardt, s-a deplasat personal pe Lesbos. Aici a afirmat că preluarea celor 400 de refugiați de către Europa nu ar reprezenta altceva decât "o picătură pe o cărămidă încinsă". Prezent în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, Horst Seehofer a explicat că, în afară de Germania, alte opt țări și-au manifestat dorința de a adăposti refugiați. Au loc discuții și cu alte state ce pot avea drept rezultat o soluție la nivel european pentru această criză. Aceasta este și condiția sub care Berlinul a acceptat să intervină. Dacă Germania își imaginează că problematica azilului se rezolvă prin acțiuni unilaterale, s-ar putea repeta o criză precum cea din 2015, a mai spus Horst Seehofer.