George W. Bush despre 9/11: Am rămas calm ca să nu sperii copiii, deşi eram furios
- Paul Ciocoiu
- 6 septembrie 2011, 17:52
Fostul preşedinte american George W. Bush rememorează, într-un interviu acordat postului National Geographic, momentele trăite în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001 când au avut loc atentatele de la World Trade Center.
Fostul lider republican de la Casa Albă a ţinut să explice, mai întâi de toate, reacţia sa pasivă la auzul veştii că America este atacată. Când şeful său de cabinet, Andrew Card, s-a apropiat de preşedinte, care se afla în acel moment într-o sală de clasă a unei şcoli primare din statul Florida, şi i-a spus că un ald doilea avion a lovit cel de-al doilea turn al complexului World Trade Center.
Bush a rămas pentru câteva clipe inert, cu o faţă lipsită de orice expresie. Criticii săi au ridiculizat mult timp acest moment, acuzându-l pe fostul preşedinte de lipsă de reacţie. Bush are însă propriile explicaţii.
"Am decis să nu sar ca ars şi să părăsesc clasa. Nu voiam să sperii copiii. Am vrut să generez o stare de calm. Traversasem deja multe crize astfel încât ştiam că primul lucru pe care un lider trebuie să facă este să inspire calm celorlalţi", a declarat Bush.
El a mai dezvăluit că fusese deja informat despre primul atac asupra turnurilor gemene înainte de a intra în clasă, dar crezuse că este vorba despre un accident în care a fost implicat un avion de mici dimensiuni.
"Prima mea reacţie a fost furia. Cine naiba să facă aşa ceva Americii? Apoi m-am concentrat imediat asupra copiilor şi contrastului dintre inocenţa lor şi vestea atacurilor", a adăugat fostul lider republican.
El a mai povestit apoi despre momentul în care a fost informat despre asasinarea lui Osama bin Laden, fostul lider al-Qaida. Bush se afla la un restaurant în oraşul texan Dallas când un agent al Secret Service s-a apropiat de el şi i-a spus că preşedintele Barack Obama vrea să vorbească cu el la telefon.
"Nu am simţit niciun sentiment de jubilare sau fericire. Pur şi simplu am simţit că s-a închis cercul", a explicat fostul preşedinte.