George Simion, alături de Giorgia Meloni la Roma. Liderul AUR a criticat-o pe șefa Comisiei Europene

George Simion, alături de Giorgia Meloni la Roma. Liderul AUR a criticat-o pe șefa Comisiei EuropeneGeorge Simion, discurs alături de Giorgia Meloni. Sursa Foto: Facebook

George Simion, președintele AUR, a participat la un eveniment politic în Italia. Evenimentul a fost organizat de Fratelli d'Italia, partidul condus de prim-ministrul italian, Giorgia Meloni.

George Simion a participat la conferința „Europa pe care trebuie să o apărăm: motivele conservatorilor împotriva superstatului european”.

George Simion a ținut un discurs în fața a peste zece mii de conservatori europeni prezenți la Roma

Începutul discursului lui George Simion a fost o referire la viitoarele alegeri. Acesta a spus că „vom câștiga următoarele alegeri europene din România”:

„Putem câștiga, cu siguranță, împreună cu românii care trăiesc în Italia”, a afirmat președintele AUR.

La eveniment au participat liderii grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. De asemenea, au fost prezente și personalități internaționale precum fondatorul Tesla, Elon Musk.

George Simion, discurs la Roma

La Roma a fost prezent și premierul britanic, Rishi Sunak

La Roma, locul unei George Simion a ținut un discurs, a fost prezent și premierul britanic. Marea Britanie şi Italia au convenit să finanţeze împreună un plan de returnare către ţările lor de origine a migranţilor sosiţi în Tunisia şi care încearcă să traverseze Mediterana spre Europa. Premierul britanic Rishi Sunak a avertizat sâmbătă la Roma că nivelul migraţiei ilegale a ajuns într-un punct în care riscă să „copleşească” ţările europene, după cum a transmis Reuters.

Invitat de şefa guvernului italian, Georgia Meloni, la un forum anual al partidului de extremă-dreaptă al acesteia, premierul britanic a susţinut un discurs în care a criticat dur sistemul global de azil, în timp ce guvernul său încearcă să restabilească un acord care permite ca migranţii sosiţi în Marea Britanie să fie expulzaţi.

Premierul Rishi Sunak a estimat că, pe lângă traficanţii care aduc contra cost migranţii în Europa, există şi unii „inamici care în mod deliberat trimit oameni către ţărmurile noastre pentru a încerca să ne destabilizeze societăţile”.

George Simion a spus că actuala șefă a Comisiei Europene nu este un model politic

George Simion a făcut apel în timpul discursului său la originea latină a popoarelor:

„Împreună trebuie să fim mândri că suntem latini și trebuie să redăm gloria civilizației noastre. Europa are rădăcini latine și rădăcini creștine.

Europa noastră este plină de bogăție și atât de multă frumusețe. Modelul nostru politic nu este Romano Prodi, nu este Elly Schlein, nu este Frans Timmermans, nu este Ursula von der Leyen.

Împreună cu Giorgia Meloni, care este leoaica Europei, împreună cu guvernul dumneavoastră, vrem să facem guvernul de centru-dreapta la Bruxelles și să câștigăm împreună toate bătăliile care vor veni”, a spus George Simion.