George Nolfi: "Matt Damon ar fi un politician bun"

De ce a realizat un film după o povestire de Philip K. Dick şi ce talente ascunse au Matt Damon şi Emily Blunt. Cineastul George Nolfi a elucidat toate aceste subiecte.

Pe 11 martie a avut loc premiera românească a filmului "Gardienii destinului", debutul în lungmetraj al lui George Nolfi, cunoscut până acum pentru scenariile peliculelor "Ocean’s Twelve", şi "Ultimatumul lui Bourne".

Matt Damon este protagonistul thrillerului "Gardienii destinului", în rolul ambiţiosului politician David Norris care, tocmai când e pe cale să câştige un fotoliu în Senatul Statelor Unite, o întâlneşte pe frumoasa Elise Sellas (Emily Blunt), o balerină de care se îndrăgosteşte până peste cap. Pentru că i se oferă şansa să arunce o privire în propriul său viitor, David înţelege că ceea ce vede acolo nu e deloc ceea ce-şi doreşte el. Aşa că decide să meargă împotriva destinului.

Cineastul a explicat pentru EVZ de ce continuă să creadă că cea mai dificilă etapă din realizarea unui film rămâne redactarea scenariului.

EVZ: Cum s-a ajuns de la povestirea lui Philip K. Dick la lungmetrajul "Gardienii destinului"? George Nolfi: Producătorul meu, Michael Hackett, mi-a adus povestirea "Adjustment Team" şi mi-a spus: "Uite, ideea fundamentală aici este că destinul există, dar sub forma unei agenţii". Mi s-a părut un punct de pornire fascinant pentru un film. Apoi am decis să facem din asta o poveste de dragoste, în care un bărbat întâlneşte femeia visurilor lui şi agenţia vine şi-i spune: "Stop, nu trebuia s-o fi întâlnit de la bun început".

Am fost fascinat de ideea de a face un film care manevrează convenţiile atâtor genuri şi se joacă cu conceptul soartă versus liber arbitru care provenea firesc din povestire. Aşa că am opţionat drepturile şi am petrecut câţiva ani încercând să-mi dau seama cum povestea va funcţiona din punct de vedere structural. Apoi am scris un scenariu, i l-am dus lui Matt Damon şi l-am întrebat dacă ar vrea să interpreteze eroul unei poveşti de dragoste care are şi elemente science-fiction. După câteva conversaţii cu el, am mai scris o variantă de scenariu, el a semnat contractul şi iată-ne.

Matt Damon îl interpretează pe politicianul David Norris, care luptă pentru femeia visurilor lui împotriva agenţiei. Cum a mers colaborarea cu el? Se comunică şi se lucrează foarte uşor cu Matt Damon pentru că el pur şi simplu vine la filmări şi îşi face treaba. I-am cerut lui Steven Soderbergh câteva sfaturi apropo de cum să mă comport cu Matt, ce instrucţiuni să-i dau. Mi-a spus că nu am deloc nevoie de astfel de sfaturi şi că tot ce trebuie să fac este să-i spun ce vreau să facă şi apoi să-l privesc făcând exact ce i-am cerut. Şi s-a adeverit ce mi-a spus Soderbergh!

Matt are o calitate unică de a părea un tip comun care face ca publicul să empatizeze într-un mod special cu el. Matt este cel mai fermecător actor pe care îl poţi găsi. Poate juca orice rol şi să fie în continuare cel mai comun om cu putinţă. Chiar şi atunci când interpretează un om politic! Cred că asta se întâmplă pentru că e atât de lipsit de pretenţii. Matt Damon e un tip normal căruia i se întâmplă să facă lucruri extraordinare.

Credeţi că ar deveni un bun politician? Da, cred că Matt Damon ar fi un politician bun. Probabil că ar avea ceva probleme cu compromisurile pe care le implică politica, dar cât priveşte prezenţa lui publică, faptul că ar trebui să convingă oamenii să-l susţină şi să le arate că lui chiar îi pasă de lucrurile despre care ţine discursuri, cred că ar avea mult succes.

Emily Blunt o interpretează pe balerina Elise Sellas. Ce v-a determinat să credeţi că este potrivită pentru rol? Iniţial intenţionam să distribui o balerină profesionistă în acest rol pentru că îmi doream o poveste realistă. Acesta este şi motivul pentru care am folosit personalităţi publice şi politicieni reali. Apoi am întâlnit-o pe Emily şi am filmat proba cu ea şi a devenit evident, foarte repede, că ea era persoana potrivită pentru rol. Este o actriţă extrem de puternică şi de realistă. Mai mult, exista o chimie specială între ea şi Matt care mi se părea esenţială pentru film.

Când aţi devenit conştient de existenţa acestei chimii? Am observat-o la proba filmată şi m-am gândit "OK, trebuie să am asta în lungmetraj". Aşa că am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a o "alimenta" la filmări.

Cum aţi făcut asta? În principal, am încurajat relaţia dintre ei şi le-am dat suficient spaţiu de manevră ca să-şi însuşească scenele. Apoi, când te afli la masa de montaj, încerci să alegi părţile cele mai bune din acea chimie.

Şi i-aţi încurajat să improvizeze la filmări. La fel cum un scenarist vrea ca regizorul să intre în posesia scenariului, să-l stăpânească, un regizor vrea aceleaşi lucruri de la actorii cu care lucrează. Aşa că, dacă le dai sentimentul că au libertatea de a experimenta, vor veni cu lucruri care ţie nu ţi-au trecut prin cap sau cu moduri de a spune lucruri care sună mai bine în varianta lor.

Acum că ai regizat primul tău lungmetraj, ce înseamnă această meserie pentru tine? Simt că m-am născut pentru a o practica. M-am simţit grozav când mă aflam pe platou.

Care ţi se pare că e partea cea mai dificilă din procesul realizării unui film? Scrisul. Să faci să funcţioneze o poveste care nu a fost deja configurată pentru tine este cea mai dificilă parte a procesului. Şi regia e grea, dar cred că să-ţi iasă un scenariu cum trebuie este mai dificil decât să iei un scenariu care funcţionează şi să lucrezi cu o sumă de colaboratori minunaţi, ca aceia pe care i-am avut eu la "Gardienii destinului", şi să-l faci să sară din pagină şi să devină un film.

"I-am cerut lui Steven Soderbergh câteva sfaturi apropo de cum să mă comport cu Matt Damon. Mi-a spus că nu am deloc nevoie de astfel de sfaturi.", GEORGE NOLFI, cineast