Michael Flynn, noul consilier pentru securitatea națională în administrația TRUMP, a transmis MULȚUMIRI ROMÂNIEI pentru SPRIJINUL ACORDAT AMERICII

Michael Flynn, noul consilier pentru securitatea națională în administrația TRUMP, a transmis MULȚUMIRI ROMÂNIEI pentru SPRIJINUL ACORDAT AMERICII

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a anunțat că ambasadorul George Cristian Maior a avut o convorbire telefonică cu generalul Michael T. Flynn, nominalizat de preşedintele-ales Donald Trump pentru poziţia de consilier pentru securitate naţională în noua administraţie.

Michael Flynn a transmis mulţumiri şi aprecieri României pentru seriozitatea şi sprijinul arătat Americii.

”Joi, 12 ianuarie 2017, ambasadorul României la Washington, D.C., George Cristian Maior, a avut o convorbire telefonică cu generalul Michael T. Flynn, nominalizat de preşedintele-ales Donald Trump pentru poziţia de consilier pentru securitate naţională în cadrul noii administraţii.

În cadrul convorbirii, ambasadorul României l-a felicitat pe Michael T. Flynn pentru poziţia pe care o va ocupa şi l-a asigurat de sprijinul ferm al României pentru noua administraţie. “România este un aliat stabil şi sigur al Statelor Unite care contribuie consistent la acţiunile de combatere a terorismului şi de întărire a securităţii comune. Angajamentul României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice este şi va rămâne foarte puternic, fiind în acord cu viziunea noii administraţii legate de mărirea resurselor pentru apărare din partea aliaţilor europeni. Acest lucru va fi confirmat prin alocarea de către ţara noastră a 2% din PIB pentru bugetul apărării şi mai ales de consolidarea capabilităţilor necesare printr-o planificare judicioasă”, a declarat ambasadorul George Cristian Maior. De asemenea, ambasadorul român l-a invitat pe Michael T. Flynn să efectueze o vizită în România.

Generalul Michael T. Flynn a transmis mulţumiri şi aprecieri ţării noastre, preşedintelui Klaus Iohannis şi Guvernului României pentru seriozitatea şi sprijinul arătate Americii, subliniind importanţa sentimentelor pozitive ale populaţiei României faţă de Statele Unite, pe care le cunoaşte foarte bine.

Viitorul consilier pentru securitate naţională al SUA a arătat că NATO rămâne o alianţă fundamentală pentru Statele Unite ale Americii, în care toţi aliaţii trebuie să contribuie pentru beneficiul comun. În acest sens, Michael T. Flynn a apreciat angajamentul României şi rolul ţării noastre în NATO şi în regiune pentru a face faţă provocărilor comune.

În finalul convorbirii, viitorul consilier pentru securitate naţională al Statelor Unite ale Americii a acceptat invitaţia de a vizita România.”, se arată într-un comunicat al ambasadei.