Geoană: Voi acţiona pentru a reda adevăraţilor membri şi simpatizanţi PSD un partid profund democratic

Geoană: Voi acţiona pentru a reda adevăraţilor membri şi simpatizanţi PSD un partid profund democratic

Mircea Geoană susţine că nu doreşte o o ruptură a PSD, dar spune că va chema alături de el într-un nou proiect politic pe cei care "cred într-o stânga adevărată, europeană", inclusiv din PSD, dacă "frica sau complicitatea unora vor face ca partidul să rămână prizonierul aceleiaşi clici" de la vârf.

"Singurul meu interes este să dau milioanelor de români care m-au votat şansa de a fi reprezentaţi de un partid de stânga autentic", a scris Mircea Geoană pe Facebook.

Acesta a spus că va "acţiona cu toată energia pentru a reda adevăraţilor membri şi simpatizanţi ai PSD un partid profund democratic, modern şi deschis către societate, eliberat de minciună, corupţie şi impostură".

"Nu doresc să provoc o ruptură a partidului pe care l-am condus. Dacă însă frica, comoditatea sau complicitatea unora vor face ca PSD să rămână prizonierul aceleiaşi clici corupte şi dictatoriale de la vârful său, atunci voi avea datoria de a chema alături de mine într-un nou proiect politic pe toţi acei oameni integri care cred într-o stânga adevărată, modernă şi europeană, deschis colegilor din PSD, dar şi oamenilor de stânga care se simt nereprezentaţi de actualul PSD şi de clasa politică românească", a mai spus Geoană.

Ne puteți urmări și pe Google News