Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre conform căreia o serie de imobile ale RA-APPS, între care cele locuite de Mircea Geoană şi Şerban Mihăilescu sunt trecute în categoria celor de protocol, astfel că actualii chiriaşi trebuie să le evacueze. Liderul PSD a declarat că nu este interesat să cumpere imobilul în care locuieşte în acest moment şi că se va muta în două-trei luni.
Pe lista locuinţelor incluse în categoria celor de protocol figurează imobilul aflat pe strada Crângului nr. 11A, ocupat cu chirie de fostul ministru şi actual senator PSD Şerban Mihăilescu, vila de pe strada Cucu Starostescu nr.3, închiriată de liderul PSD Mircea Geoană, imobilul de pe strada Constantin Prezan 4, unde au locuit Adrian Năstase şi Traian Băsescu şi unde locuieşte încă Nicolae Văcărou, casa de pe strada Gogol 2, unde a locuit cu chirie Petre Roman.
Pe lista locuinţelor considerate de protocol au mai fost incluse imobilele aflate pe străzile Alecu Russo 13-19, ocupată de ministrul Cristian David, Herăstrău 37, unde a locuit familia lui Dan Iosif, Herăstrău 40, Teodor Iliescu 44, C. Prezan 2A, Ionescu Gion 13, Dumitru Orbescu 7, Eugen Lovinescu 2A, Alex Puskin 5, Lev Tolstoi 27. Geoană spune că va părăsi imobilul
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că nu este interesat să cumpere imobilul RA-APPS în care locuieşte în acest moment, el precizând că va părăsi imobilul, din strada Cucu Starostescu, în maximum două-trei luni.
"Am un contract cu RA-APPS care prevede locuirea în imobilul respectiv până la rezolvarea situaţiei locative. Acesta este tipul de contract pe care îl am. Pentru că au apărut toate aceste discuţii, confirm că suntem în procesul de accelerare a finalizării locuinţei în care o să ne mutăm. Iniţial era vorba de partea a doua a anului, dar pentru că vrem să evităm aceste discuţii, o să-l grăbim, astfel încât în următoarele maximum două-trei luni sper să putem să plecăm din locuinţă", a precizat Geoană pentru Mediafax.
El a arătat că nu este interesat să cumpere imobilul respectiv şi nici să tragă de timp.
"Nu am niciun fel de interes nici să cumpăr, nu mă interesează să trag de timp", a spus Geoană.
"Ce face RA-APPS nu mă interesează. E decizia lor. Am un contract legal, valabil, ambele părţi trebuie să îl respecte, conform legii, intenţia mea fiind să părăsesc locuinţa în următoarele maximum două-trei luni", a adăugat el.
"RA-APPS ne-a trimis o notificare anul trecut cu privire la un contract până la rezolvarea situaţiei locative. Deci nu are cum să fie un contract care să fie întrerupt până la acest lucru. Deja este o chestiune neplăcută, nu îmi face plăcere să mai stau într-o astfel de situaţie", a arătat Geoană.
Mihăilescu dă Guvernul în judecată
Fostul ministru şi actualul senator PSD Şerban Mihăilescu a declarat că se va adresa justiţiei cu solicitarea de anulare a hotărârii de guvern în baza căreia va fi evacuat din casa RA-APPS unde locuieşte cu chirie, considerând actul drept discriminator şi cu un caracter politic.
"Oricum sunt în procedură de mutare şi nu mă mai interesează locuinţa RA-APPS, dar declararea unor clădiri drept imobile de protocol doar pentru că acolo locuiesc din întâmplare nişte persoane este discriminatorie. Din acest motiv, mă voi adresa justiţiei cu solicitarea de anulare a hotărârii de guvern, pentru a elimina astfel de abuzuri discriminatorii", a declarat Mihăilescu, citat de Mediafax. (16:35)