Geoană sună retragerea din Irak

Geoană sună retragerea din Irak

Preşedintele Senatului Mircea Geoană a spus astăzi, în cadrul şedinţei solemne de la Palatul Parlamentului, că apartenenţa României la NATO înseamnă mai mult decât o simplă garanţie a securităţii şi că ţara noastră şi-a îndeplinit cu succes îndatoririle faţă de alianţă. Astfel, Mircea Geoană s-a arătat în favoarea unei retrageri permanente din Irak şi a schimbării priorităţilor forţelor armate române în concordanţă cu eforturile alianţei.

Mircea Geoană a susţinut că trupele româneşti trebuie să se retragă din Irak, asemenea celorlalte naţiuni aliate, şi să îşi concentreze forţele către alte teatre de operaţiuni. "Trupele noastre în Irak şi-au epuizat utilitatea strategică şi politică", a spus Geoană.

Trupele româneşti contribuie, din 2003, la eforturile de reconstrucţie şi stabilizare din Irak. Anul trecut, 16 din cele 22 de state care constituiau forţa multinaţională sub comandă unificată s-au retras din Irak. La solicitarea autorităţilor locale, în Irak au rămas soldaţi din România, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Estonia, Australia şi El Salvador, dar şi o structură de instruire a NATO. "România nu s-a mulţumit doar cu statutul de membru NATO"

Preşedintele Senatului a făcut un scurt rezumat al legăturilor României cu NATO, trecând în revistă beneficiile aderări, însă şi dificultăţile întâmpinate de statul român în procesul de aderare. De asemenea, Geoană a susţinut că România a fost un membru activ al organizaţiei şi că "România nu s-a mulţumit doar cu statutul de membru al NATO, ci a participat la multe acţiuni ale alianţei".

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Senatului a ţinut să mulţumească soldaţilor români pentru eforturile acestora în cadrul misiunilor NATO. "Aş vrea să mulţumesc bărbaţilor şi femeilor în uniformă care apără zi de zi drapelul României şi pe cel al alianţei", a precizat Geoană, care a adăugat că summit-ul NATO de la Bucureşti a fost un moment crucial pentru statutul României în relaţia cu Organizaţia Nord-Atlantică şi cu liderii putrerilor mondiali.

În final, preşedintele Senatului a menţionat obiectivele României în cadrul organizaţiei. Pe termen scurt, România îşi va menţine atitudinea pro-extindere a alianţei şi va merge la summit-ul de la Strasbourg şi Kehl, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, cu obiectivul de "a nu face niciun pas înapoi faţă de deciziile luate anul trecut la Bucureşti".

CITIŢI ŞI: "România îşi va respecta angajamentele faţă de NATO"