Geoană: "Era neplăcut pentru USL să-l împrumute pe Banias"

Geoană: "Era neplăcut pentru USL să-l împrumute pe Banias"

Președintele Senatului Mircea Geoană spune că transferarea lui Mircea Banias, senatorul acuzat de trafic de influență, de la PDL la USL nu ar fi fost o mutare bună.

Întrebat dacă știe de negocierile pentru aducerea lui Mircea Banias la USL, Mircea Geoană a afirmat că nu are cunoștințe despre astfel de discuții.

"Sunt foarte multe zvonuri, sunt şi foarte multe informaţii, dar dl Banias nu a figurat, din cunoştiinţele mele, pe niciuna din acest tip de conversaţii. Cred că ar fi fost şi destul de neplăcut pentru USL să împrumute un parlamentar cu astfel de probleme în acest moment, dar nu exclud, cel puţin în Senat, ca o nouă majoritate să capete contur în următoarele zile", a comentat Geoană zvonurile potrivit cărora Banias ar fi fost în discuţii cu USL.

Președintele Senatului a spus că o nouă majoritate în Senat va putea fi testată în cadrul moţiunii simple discutate luni, la vot, urmând să se vadă şi dacă "vor fi anunţuri" de la tribună privind eventuale plecări din PDL a unor senatori.

Ne puteți urmări și pe Google News