Geoană: "E anormal ca FMI să negocieze la Cotroceni"

Geoană: "E anormal ca FMI să negocieze la Cotroceni"

Nemulţumit că negocierile cu Fondul Monetar Internaţional au avut loc la Cotroceni în loc de Palatul Victoria, preşedintele PSD a declarat, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii sindicatelor, că este anormal ca discuţiile cu FMI să aibă loc mai întâi la Palatul Cotroceni.

Totodată, social-democratul a acuzat "o lipsă de transparenţă" a unor instituţii ale statului în ceea ce priveşte discuţiile şi negocierile cu FMI şi a menţionat că aşteaptă ca premierul să prezinte, în cadrul comitetului interministerial, un raport cu privire la negocierile cu FMI.

La debutul întâlnirii din această după-amiază cu liderii a cinci confederaţii sindicale, liderul social-democrat a susţinut o scurtă conferinţă de presă în care a punctat elementele esenţiale care vor fi abordate în cadrul discuţiilor.

Apărătorii pensionarilor

"Niciodată nu vom accepta ca pensionarii să fie sacrificaţi", a declarat liderul social-democrat, făcând astfel referire la efectele pe care le-ar putea avea semnarea acordului cu FMI.

Mircea Geoană a adăugat că este inacceptabil ca România "să fie o ţară care negociază din genunchi" cu Fondul Monetar Internaţional şi, pentru evitarea unei situaţii dezastruoase, este nevoie ca atât politicienii cu bune intenţii, cât şi toţi cei care cred în solidaritate să coalizeze în vederea ieşirii din criză.

"Să strângem rândurile, noi, cei care credem în solidaritate", este îndemnul adresat de preşedintele PSD.

Subliniind că întâlnirea dintre liderii celor cinci confederaţii sindicale şi social-democraţi nu are un caracter mediatic şi, prin urmare, accesul presei la discuţii este interzis, Mircea Geoană şi-a exprimat speranţa într-un "dialog constructiv" şi o abordare coerentă în planul politicilor economice.

Sârbu, mesaj liniştitor pentru pensionari

"Nimeni nu ne va putea obliga să renunţăm la pensia minimă garantată", a fost asigurarea venită din partea ministrului Muncii, Marian Sârbu. Acesta a criticat, în puţine cuvinte, şi politica fiscală a ultimilor ani, apreciind că, "în ultimii doi-trei ani, s-au produs excese cu privire la salarii".

"Nu cred că vom avea o apăsare foarte mare din partea FMI"

În acelaşi timp, ministrul Muncii rămâne optimist cu privire la acordul pe care ţara noastră urmează să îl încheie cu FMI. Acesta consideră că presiunile FMI asupra României nu vor fi aspre şi a asigurat că PSD va apăra interesele celor mulţi.

"Avem obligaţia să apărăm interesele cetăţenilor pe termen lung"
Vanghelie neagă vreo intenţie ascunsă

Despre aceeaşi obligaţie, morală şi politică, vorbeşte şi liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie. Potrivit acestuia, consultările dintre reprezentanţii sindicatelor şi social-democraţi nu constituie un afront adus partenerilor de guvernare. În plus, Vanghelie declară că Guvernul României nu este format din două entităţi cu interese proprii.

"Nu credem că un guvern poate fi jumătate PSD şi jumătate PDL, aşa că decizia noastră de a ne întâlni cu sindicatele nu poate fi considerată drept o instigare a sindicatelor împotriva Guvernului", a spus Marian Vanghelie.

"Dacă pică Guvernul, pică toţi miniştrii", este concluzia lui Mircea Geoană.

Ştire actualizată la ora 20:10

Ne puteți urmări și pe Google News