Geoană: Dacia începe să-şi revină

Aflat în vizită la Piteşti, preşedintele Senatului a vorbit, astăzi, despre situaţia economică din ţară şi despre obiectivele de care Guvernul ar trebui să ţină cont, făcând, în final, câteva referiri la sistemul juridic românesc. Mircea Geoană s-a arătat bucuros de faptul că a observat "un început de reînviorare la Dacia".

"Mă bucur foarte mult să văd că există un început de reînviorare la Dacia. Apelul meu este bazat pe o responsabilizare, inclusiv a sistemului bancar din România. Principalul obiectiv trebuie să fie repornirea creditării economiei reale", a menţionat liderul PSD.

Cel mai ambiţios program de descentralizare

În plus, Geaonă a anunţat că "vom asista la cel mai ambiţios program de descentralizare pe care l-a avut statul român modern". "O parte din serviciile publice vor trebui să treacă în responsabilitatea consiliilor locale", a continuat social-democratul.

Referitor la sistemul juridic românesc, preşedintele Senatului consideră că "domeniul reformării justiţiei trebuie să redevină un subiect de preocupare pentru societate". "Este inadmisibil ca un om să aştepte zece sau chiar 15 ani să i se facă dreptate. "Este de neacceptat ca procurori sau judecători să-şi dea mâna, uneori, pentru a scoate basma curată infractori periculoşi", a încheiat Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului a efectuat astăzi o vizită la Piteşti, unde a participat la învestirea noului prefect, Marcel Proca.

Salarii majorate

Dacia a ajuns, luna trecută, la un acord cu sindicatul uzinei în ceea ce priveşte prelungirea valabilităţii contractului colectiv de muncă, până la 1 februarie 2010.

Totodată, acordul include şi acordarea unor compensaţii de 70 de lei, de la 1 ianuarie 2009, şi 40 de lei, începând cu 1 aprilie. Perioadă dificilă

Compania românească Dacia, parte integrantă a grupului Renault, trece, de câteva luni, printr-o perioadă foarte difilă. La sfârşitul lunii ianuarie, uzina de automobile şi-a suspendat producţia, pentru a patra oară, angajaţii fiind trimişi în şomaj tehnic pentru încă două săptămâni, ca urmare a scăderii continue a pieţelor auto, în special a celei din România. 

De menţionat că, activitatea la Dacia a mai fost oprită în total timp de aproximativ o lună, în mai multe zile din octombrie, noiembrie, decembrie 2008 şi ianuarie 2009. 

4.000 de angajaţi, în pericol

În cadrul unei întâlniri, care a avut loc la jumătatea lunii ianuarie, reprezentanţii Automobile Dacia au spus că, în cazul în care criza industriei auto nu se va diminua, ar putea renunţa, în primăvară, la 3.000 - 4.000 de angajaţi.

CITIŢI ŞI:

Vacanţe de lux pentru dealerii Dacia

Scăderi la jumătate ale vânzărilor Dacia în decembrie

Dacia pierde din cota de piaţă 

Dacia, în vacanţă forţat