Geo Bogza a făcut închisoare pentru poezii „pornografice“

Geo Bogza a făcut închisoare pentru poezii „pornografice“

Scriitorul, care ar fi împlinit în această lună 100 de ani, a fost arestat pentru „pornografie“.

Invectivele“ legendarului Geo Bogza, cuprinse în volumele de tinereţe „Poemul invectivă“ şi „Jurnal de sex“, au răsunat din nou, sub cupola Muzeului Naţional al Literaturii Române, la peste 75 de ani de când au fost puse pe hârtie şi la 15 ani de la dispariţia fizică a autorului.

În anii ’30, ele i-au adus scriitorului mai multe arestări, sub acuzaţia de „pornografie“: Bogza a fost „oaspetele“ Închisorii Văcăreşti de trei ori, în anii 1930, 1933 şi 1937. Printre cei care i-au denunţat „imoralismul“, chiar de la tribuna Academiei, cerând acuzarea sa, se numără „iluştrii“ Nicolae Iorga, Octavian Goga şi Brătescu-Voineşti. În apărarea sa, Bogza scria: „Cartea mea nu este sub nicio formă pornografie, dar este un atentat de un milion de ori mai periculos împotriva ordinei şi a liniştii confortabile a lumii“. „Moştenirea“ lui Bogza

Poemele lui Bogza au fost rostite de Eusebiu Ştefănescu. În aceeaşi zi, viaţa şi opera scriitorului au fost omagiate şi în Aula Academiei Române, al cărei membru scriitorul a devenit încă de la vârsta de 40 de ani. Evocarea a fost însoţită şi de vernisajul unei expoziţii inedite, care poate fi vizitată timp de o lună întreagă (până pe 12 martie) în Rotonda Muzeului Literaturii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Expoziţia cuprinde fotografii, obiecte, documente (scrisori, manuscrise, ediţii princeps, cărţi primite cu autograf, tăieturi din ziare) legate de Geo Bogza, dar şi de alte nume mari ale avangardei interbelice (Max Blecher, Victor Brauner, Ilarie Voronca ş.a.) „Deţin un lot masiv de corespondenţă şi manuscrise ale lui Bogza nevăzute decât de mine şi încă 1-2 persoane. Când aceste documente vor fi publicate, Geo Bogza va deveni numărul 1 în avangarda românească“, a dezvăluit Nicolae Tzone, preşedintele Institutului pentru Cercetarea Avangardei Româneşti şi Europene. Blandiana atacă „sexul“ douămiist

Scriitorul a fost evocat de câţiva dintre cei mai apropiaţi prieteni dintre mulţii pe care i-a avut de-a lungul vieţii: cuplul de scriitori Ana Blandiana şi Romulus Rusan, filosoful Mihai Şora, filosoful Sorin Vieru. Ana Blandiana a amintit felul în care, în cea de-a treia vârstă a vieţii sale (după tinereţea rebelă şi avangardistă şi „capturarea“ ca scriitor oficial în prima fază a comunismului), Geo Bogza s-a apropiat cât a putut mai mult de scriitorii tineri la acea vreme, cărora le-ar fi putut fi bunic.

Cu o alură de „patriarh“ al literaturii române, Bogza era „unul din oamenii cu cel mai mult umor pe care i-am cunoscut“, şi-a amintit poeta. Scriitoarea a criticat dur „teribilismul“ ieftin în care se complace generaţia „douămiiştilor“: „Tânăra generaţie a descoperit dragostea fizică, dar nu face legătura cu Geo Bogza; nu din răutate, ci din ignoranţă nu ştie că America a fost deja descoperită“. CENZURĂ A stat în închisoare În expoziţia de la Muzeul Literaturii se află un exemplar rar al „Poemului invectivă“ („cu amprentele digitale ale autorului“), carte care i-a adus lui Bogza arestarea pentru „pornografie“, ca şi o pagină din ziarul „Tempo“ din 1937, în care scriitorul, închis la Văcăreşti, transmitea reportaje despre colegii săi de celulă, „vedete ale Codului Penal“. După eliberare, el şi-a comandat cărţi de vizită inscripţionate „Geo Bogza. Achitat“.