Celebra fotografie datează de aproape 100 de ani, când Dinu Lipatti era puțin mai mare decât o lingură și își începea drumul în muzică.
Tânărul Lipatti a fost remarcat și apreciat încă de la primele atingeri ale pianului, astfel că, marele George Enescu a decis să îl boteze artistic pe copilul fenomenal de atunci. În fotografie se poate observa cum Enescu, nașul artistic al lui Lipatti, îi ține acestuia deasupra capului o cunună de lauri, ca semn de binecuvântare și de inițiere în lumea muzicală.
Ineditul din această fotografie este faptul că Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, apare ținând o vioară în mână, deși acesta nu a cântat la acest instrument.
Motivul este unul aproape amuzant. Respectivul studio de fotografie nu deținea un pian în incintă, iar singurul instrument care exista în acel cabinet de epocă era o micuță vioară, pentru copii. Ca tânărul muzician, deja consacrat la acea fragedă vârstă, să nu fie botezat fără nicio urmă de muzică, preț de câteva minute, pentru poză, Dinu Lipatti a ținut în mână acea vioară.
Astăzi, fotografia este expusă la loc de cinste în casa din București în care Lipatti a crescut și creat, devenită acum centru cultural. La începutul acestui an, clădirea de pe bulevardul Lascăr Catargiu, numărul 12, care a aparţinut familiei celui mai important pianist român din secolul XX, a devenit Casa Artelor „Dinu Lipatti”, fiind inaugurată chiar pe 19 martie, când muzicianul ar fi împlinit 101 ani.
Ideea de a transforma acest imobil într-o Casă a Artelor îi aparține regizoarei Alice Barb, care s-a zbătut ca muzicianul să se întoarcă „acasă” prin acest centru. Dinu Lipatti s-a stins din viață la numai 33 de ani, din cauza unei maladii necruțătoare, limfogranulomatoză malignă, departe de România, la Viena. Artistul și-a petrecut ultimii ani acolo.