Peste 5000 de copii infectaţi cu virusul HIV înainte şi după 1990 sunt la vârsta la care au nevoie de ajutor ca să ia viaţa în propriile mâini
Copiii infectaţi cu virusul HIV în anii 90 au ajuns la vârsta la care îşi caută drumul în viaţă. Ajutaţi de familii, de organizaţii neguvernamentale dar şi de tratamentele moderne care au făcut virusul aproape nedectabil, aceşti tineri pot duce o viaţă normală.
Infecţia cu HIV a ajuns o boală cronică, nu se mai tratează cu un pumn de medicamente pe zi, ci doar cu trei pastile. Încrezători în viitor, mulţi tineri infectaţi vor să îşi întemeieze familii, alţii au deja copii. Chiar dacă sunt mai bine acceptaţi în societate, îşi găsesc cu greu un loc de muncă.
Peste 5000 dintre copiii infectaţi în anii 90 au ajuns acum la maturitate. Nu mai sunt copiii inconştienţi, protejaţi de cei din jur, ci adulţii care se izbesc de problemele vieţii.
Specialişti care i-au avut în grijă în toţi aceşti ani, psihologul Odette Chirilă, medicul infecţionist Sorin Petrea, Iulian Petre de la UNOPA şi ofiţerul de programe Nicoleta Mănescu, povestesc bucuriile şi neplăcerile prin care trec ”protejaţii” lor.
Citiţi în ediţia de mâine a "Evenimentul Zilei" şi povestea unui grup de 16 tineri seropozitivi, abandonaţi de părinţi, dar crescuţi cu mult suflet de un medic specialist în boli infecţioase.