Acuzat de oficialii din Ghencea că a lăsat echipa fără jucători, selecționerul României a renunțat la trei dintre cei opt „militari” convocați
Inițial, Anghel Iordănescu, selecționerul echi pei naționale, a strâns 25 de jucători în vederea stagiului de pregătire pe care prima reprezentativă îl va efectua în Antalya până la data de 15 februarie.
Opt steliști au fost convocați
Pentru cantonamentul din Turcia, Iordănescu a convocat prin intermediul faxului 25 de fotbaliști care activează în campionatul inter. La scurt timp după cooptarea jucătorilor, oficialii Stelei au tunat la adresa selecționerului României. Campioana României forma practic „rădăcina” lotului „tricolor”, cu opt selecționați.
Conducătorii campioanei României au reacționat în urma acestui criteriu de selecție și au acuzat faptul că cei opt steliști vor rata ultima săptămână de pregătire alături de lotul antrenat de Costel Gâlcă, aflat în cantonament în Turcia.
Astfel, Anghel Iordănescu a fost dispus să facă un pact cu staff-ul tehnic al „roșalbaștrilor” și a renunțat la serviciile lui Alexandru Chipciu, Cristian Tănase şi Iasmin Latovlevici. „Îi înțeleg pe domnii Gâlcă și Argăseală, am discutat de vreo trei-patru ori cu dânșii la telefon. Apreciez investiţiile care s-au făcut de către patronul Stelei, de aceea s-a ajuns ca mulţi jucători să fie la naţională pentru că a investit mult, dar să înţeleagă şi domniile lor că şi noi avem nevoie în condiţiile în care n a ţ i o n a - la va juca în martie două jocuri. Am lăsat la pregătiri cu Steaua trei jucători, dintre care eu consider că Alexandru Chipciu și Tănase sunt de bază cum de altfel important este și Latovlevici. Prin acest lucru am făcut deja o concesie atunci când nu i-am convocat pe cei trei”, a declarat selecționerul.
Trei jocuri-test, în Antalya
Mai mult, generalul a mărturisit că nu ar fi convocat niciun fotbalist de la Steaua dacă aceasta obținea calificarea în primăvara europeană.
Anghel Iordănescu împreună cu Viorel Moldovan, Ionuţ Badea şi Daniel Isăilă şi restul componenţilor staff- ului echipei naţionale au plecat, ieri, în Antalya, acolo unde România are programate trei meciuri de verificare cu Bulgaria (7 februarie), cu Sioni Bolnisi (prima ligă din Georgia, 10 februarie) și cu Moldova (14 februarie), iar scopul stagiului de pregătire din Turcia este mărirea ariei de selecție a primei reprezentativei a României.