General Motors (GM) a publicat aseară un raport potrivit căruia compania a pierdut 5,7dolari pe acţiune, ajungând astfel la un deficit total de 3,3 miliarde de dolari.
Declaraţiile oficialilor celui mai mare constructor de autovehicule din lume arată că pierderile au survenit ca urmare a unui deficit în vânzările din America de Nord şi reprezintă suma acumulată în primele patru luni ale acestui an.
În această perioadă, firma a avut o pierdere de 42 milioane de dolari, lucru care ridică numeroase întrebări cu privire la viabilitatea firmei, mai ales după ce concurenţa directă, Ford Motor, a înregistrat profit în ultima săptămână.
GM a câştigat doar în Europa, Asia şi America de Sud, însă prea puţin pentru a putea duce in spate pierderile uriaşe de pe teren propriu. Preţurile mari la gaz si petrol şi încrederea redusă a consumatorilor în produsele companiei au „lichidat” vânzările firmei în sectorul maşinilor utilitare, cu pierderi de aproape 800 milioane de dolari.
Publicaţia Herald Tribune indică încă un factor pentru insuccesul producătorului american: “O grevă ce a dus la pierderea a sute de mii de unităţi (camioane si SUV) ca urmare a încetării producţiei”.