”SUA au săvârșit un act cumplit și au ars Coranul din cauza palmei dure pe care au primit-o de la Islam”, a afirmat comandantul forțelor Basij din Iran, generalul
 Mohammad Reza Naqdi, pentru agenția semi-oficială Fars, de la Teheran.

Președintele american Barack Obama a cerut scuze, într-o scrisoare adresată omologului său afgan, Hamid Karzai, pentru arderea Coranului, în încercarea de a liniști spiritele, după ce sute de afgani au protestat cinci zile consecutiv față de incendierea cărții sfinte a Islamului, la baza din Bagram.
Repsonsabilul iranian spune însă că ”doar incendierea Casei Albe poate alina rănile pe care ni le-au provocat nouă, musulmanilor, arzând Coranul”, potrivit ”Voice of Russia” ”Scuzele lor pot fi acceptate doar prin spânzurarea comandanților lor”, a spus  generalul  Mohammad Reza Naqdi.

Declarația liderului iranian vine după ce talibanii din Afganistan şi-au asumat responsabilitatea pentru atentatul sinucigaş cu maşină capcană comis în această dimineață la aeroportul din Jalalabad, în estul Afganistanului, soldat cu nouă morți.
Talibanii susțin că atacul este ”o răzbunare” pentru incendirea unor exemplare ale Coranului.