Substanță psihoactivă, la liber în cluburi. Ce este Gazul ilariant

Substanță psihoactivă, la liber în cluburi. Ce este Gazul ilariantGazul ilariant, nou drog la liber / Sursa foto: Dreamstime

În timp ce autoritățile fac percheziții peste percheziții legat de droguri, în cluburi circula la vedere gazul ilariant. O substanță psihoactivă pe care nimeni nu o reglementează. Este interzis la inhalare, dar cu toate acestea cluburile sunt pline de așa ceva

Gaz Ilariant la liber. Funny Gas sau gazul ilariant este una dintre substanțele cu care petrecăreții adoră să se amețească. Protoxidul de azot, conform denumirii chimice este o substanță care se găsește la îndemâna tinerilor de astăzi. De regulă se inhalează din baloane pe care cei din administrația clubului le pun la dispoziție.

Gazul este unul sedativ incolor și inodor care de regulă este folosit în domeniul medical. Asta pentru că necesită administrare sub supraveghere și pentru că este folosit alături de anestezice. Cei care inhalează acest gaz au o stare de euforie, iar în combinație cu alcoolul poate avea efecte adverse. De altfel și consumat în exces, gazul poate da amețeli, halucinații, stări de sufocare, și chiar de anxietate, transpirație excesivă, stări de vomă.

O singură inhalare îți dă pentru câteva secunde stări de euforie. Acesta este motivul pentru care de multe ori se ajunge la exces, consumatorii neștiind exact când să se oprească. Cum nu este reglementat el ajunge de multe ori să fie consumat de copii de 13 ani sau chiar și mai mici.

Gaz ilariant, interzis la inhalare, liber la comercializare

Gaz Iliariant

Gaz Iliariant / Sursa: lemonde

Culmea legat de folosirea acestui gaz este că inhalarea lui este interzisă, dar el nu este interzis pe piață. Astfel că Agenția Națională Antidrog recomandă patronilor de cluburi să sune la 112, dacă cineva dorește să consume așa ceva în local.

Însă pentru că nu este reglementat, gazul în cauză este pus la dispoziția doritorilor, chiar de către cei care lucrează.

Primul scandal legat de această substanță a avut loc în 2021. Atunci gazul a apărut pe piața în cluburile de la mare. Chiar dacă Agenția Națională Antidrog atrăgea atenția asupra lui de la acel moment, legiuitorul nu a luat nicio măsură.

Astfel că în anul de grație 2023, când pe agenda publică este lupta împotriva drogurilor, protoxidul de azot e la mare căutare prin cluburile din toată țară. De altfel el se găsește la vânzare la liber pe foarte multe site-uri comerciale.

Ne puteți urmări și pe Google News