"Ce curge în apa voastră, de sunteţi aşa buni la matematică?", întreba cândva fostul secretar de stat al Statelor Unite, Henry Kissinger. Celebrul diplomat al anilor '70 nu arunca vorbe în vânt. Acum, în fiecare dintre cele mai bune 20 de universităţi americane, găseşti câte un profesor român de ştiinţe reale, spune Florin Talpeş, managerului unei companii de software.

Site-urile acestor universităţi îi dau dreptate. Eleny Ionel este prima româncă numită profesor la Stanford, ieşeanul Andrei Hagiu predă la Harvard, Ioana Dumitriu la University of Washington, Adrian Bejan este unul dintre marii profesori de inginerie mecanică de la Duke University, iar cel mai bun tânăr matematician român, Ciprian Manolescu, predă la University of California, Los Angeles (UCLA).  

Exemplele pot continua, dar enumerarea s-au putea întinde pe multe pagini, iar riscul ca ea să nu fie completă este uriaş. Mai interesantă este însă o întoarcere în timp, pentru a vedea ce "curge în apa" românească şi a-i oferi măcar jumătate de răspuns lui Kissinger.

Budişteanu, numărul 14 - Fereastra spre secolul XIX

La numărul 14 al străzii general Constantin Budişteanu, la câteva sute de metri de Ateneul Român, este o casă cu o singură fereastră spre drum. Vara şi în primele luni de toamnă, via condusă de jur împrejur apăra fereastra de bătaia soarelui. Restul anului, în schimb, viţa ce porneşte dintr-un butuc îmbătrânit doar întregeşte aspectul învechit al locului. În 1894, strada se numea altfel, Manea Brutaru, iar clădirea adăpostea birourile centrale ale Serviciului pentru construcţia liniei ferate Feteşti-Cernavodă, condus de Anghel Saligny.

În spatele ferestrei cu pricina stăteau la sfat cinci ingineri: Victor Balaban, Vasile Cristescu, Ion Ionescu, Mihail Rocco şi Ioan Zottu. Odaia era biroul lui Cristescu, iar cei cinci aveau vârste fragede, dar un gând matur. Totul a pornit de la o discuţie despre examenul de admitere la Şcoala de Poduri şi Sosele din Bucureşti (viitoarea Şcoală Politehnică). În 1894, la examenul din septembrie, se intrase cu medii foarte mici. Cei cinci, toţi foşti absolvenţi ai Şcolii, se întrebau simplu: de ce? Cea mai bună explicaţie a fost socotită lipsa unei reviste româneşti de matematică.

Din 1888, nu mai exista o revistă ştiinţifică în România. Anul coincide cu ultimul număr al revistei ieşene "Recreaţii ştiinţifice". În acest context, doar 2-3 reviste străine mai umpleau setea de cunoaştere a tinerilor din Regatul românesc. Cu o reţetă financiară simplă (strângem membri-cotizanţi pentru primul an şi capitalizăm veniturile pentru a asigura publicarea revistei în anii ce vor urma), apărea, la 15 septembrie 1895, primul număr al Gazetei Matematice. Cu numai o zi în urmă, 15 locomotive traversau pentru prima dată podul de patru kilometri de la Cernavodă, o realizare uluitoare pentru Europa acelor vremuri.

Gazeta - "şcoală" de matematicieni

Victor Balaban murise între timp, alţi oameni se alăturaseră redacţiei. În primul număr, numele lui Balaban nu apare. "Nu vom şti niciodată motivaţia dureroasă a acestei omisiuni", spune Mircea Trifu, autorul istoricului Gazetei Matematice de la apariţie până în 2005. Tot el scrie că, la temelia unui lucru trainic stă viaţa unui om.

Povestea merge mai departe, iar Gazeta ajunge să fie un magnet pentru matematicienii români. Numărul redactorilor creşte, tirajul şi el, dar revista nu este una profitabilă. Costurile de tipărire şi distribuţie bat clar veniturile, iar, timp de jumătate de secol, în revistă s-au pompat bani întruna. Revista a avut atâtea "şanse" să moară (două războaie, vremuri economice grele, dorinţa unora dintre redactori de a împărţi capitalul, în 1904) dar mereu s-a găsit cineva să o salveze, să nu o lase să moară.

Şi nu a murit, ba chiar s-a dovedit ea însăşi o locomotivă pentru matematica românească. În 1910, membrii Gazetei au înfiinţat  Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR). Anul trecut, Societatea a împlinit 100 de ani, iar actualii membri ai ei au mers la Valea Călugărească, pentru a cinsti un episod din august 1909, când sub via lui Ion Ionescu avea loc şedinţa de redacţie a Gazetei Matematice în care era bătut în cuie efortul de a înfiinţa Societatea.

"Este revista care a strâns în jurul ei cei mai celebri matematicieni români", spune Ion Cicu, unul dintre redactorii de astăzi ai Gazetei Matematice. Şi are perfectă dreptate.

De-a lungul anilor, au colaborat oameni ca Gheorghe Ţiţeica, (părintele şcolii româneşti de geometrie diferenţială), Traian Lalescu (autorul celui dintâi tratat din lume asupra ecuaţiilor integrale), Dan Barbilian (a modernizat modul de predare a algebrei şi teoriei numerelor), Miron Nicolescu (întemeietorul şcolii româneşti de analiză matematică) sau Grigore Moisil ( a fondat şcoala de logică matematică şi a pus bazele informaticii romaneşti).

Un fenomen naţional

În comunism, sediul Societăţii "Gazeta Matematică", oferit de Ferdinand în 1924, a intrat sub proprietatea statului. Dar revista s-a dezvoltat în continuare, ajungând ca, la un moment dat, să fie tipărită în 100.000 de exemplare. Era tratată ca un obiect de mândrie naţională şi impusă în toate şcolile generale şi în licee. "Prin 1977, ţin minte că la Măcin, în Dobrogea, nevastă-mea avea vreo 7-8 copii care lucrau din Gazeta Matematică", spune profesorul Cicu.

În anii studenţiei, dânsul a fost unul dintre sutele de "voluntari" care corectau soluţiile trimise de elevi la problemele propuse în Gazetă. După generaţiile lui Ţiţeica, Lalescu, Moisil au urmat altele, care aveau să crească alături de Gazetă, dar să se împlinească profesional departe de casă, prin statele dezvoltate din Vest.

Titu Andreescu (54 de ani) este profesor la University of Texas, Dallas şi a fost coordonator al loturilor de matematică ale României şi Statelor Unite. Cu americanii, a reuşit primul punctaj perfect din istoria Olimpiadelor Internaţionale de Matematică. Se întâmpla la Hong Kong, în 1994.

Şi dânsul a crescut cu Gazeta Matematică în mâini. Între 1973 şi 1975, tânărul Andreescu câştiga de trei ori la rând concursul naţional de rezolvare de probleme propus de revistă. Şi chiar dacă de comunism îşi aminteşte ca de perioada în care "mă săturasem de toate barierele care mi s-au pus", Gazeta Matematică pare mai presus de regimul prin care a trecut.  

Ca profesorul Andreescu au fost mulţi alţii, pornind de la Radu Gologan, Florian Colceag şi Preda Mihăilescu şi terminând cu Daniel Breaz, Ioana Dumitriu sau Ciprian Manolescu.

"Noi continuăm o tradiţie"

Acum, birourile Gazetei Matematice sunt la Facultatea de Matematică. "Avem două cămăruţe acolo", spune Ion Cicu. Tirajul de acum este de 7.000 de exemplare. Ar fi atât de uşor să spunem că revista a decăzut, că vremurile ei de glorie au apus. Dar prezentul revistei nu e sărac, ci doar teribil de legat de situaţia actuală. Azi este internet, problemele se dezbat pe forumuri şi mai puţin prin scrisori, cărţi sunt cu duiumul, iar ceea ce este cu adevărat important este că "noi continuăm o tradiţie", după cum spune acelaşi profesor Cicu.

Ba chiar, dacă ar fi să comparăm cu scăderea în tiraj a ziarelor, situaţia revistei e chiar roz.  

Gazeta a trecut de 60.000 de pagini şi de 55.000 de probleme propuse, toate centralizate într-o arhivă electronică. Chiar dacă, după moartea profesorului Ilie Iliescu şi a preşedintelui Laurenţiu Panaitopol, redacţia numără patru oameni, la care se adaugă 16 membri-colaboratori.

Sediul donat de regele Ferdinand şi casa lăsată moştenire de Ion Ionescu nu sunt nici măcar acum ale Gazetei. Sau poate sunt, dar membrii Societăţii sau redactorii Gazetei nu pun piciorul în ele. Prin clădirea din Griviţei 144, oferită prin "înalt decret regal" Societăţii, îşi fac veacul firme şi chiriaşi dubioşi.

"Un steag al renaşterii României"

"Aceasta poate fi steagul unei posibile renaşteri a României", spune Florian Colceag, care, alături de Radu Gologan, este cel mai celebru îndrumător al loturilor de matematică care au reprezentat România la Olimpiadele Internaţionale.

"Într-o lume în degradare continuă, a existat şi continuă să existe grupuri de profesionişti modeşti, la locul lor, care păstrează vie scânteia cunoaşterii", adaugă dânsul despre colectivul care produce o revistă ce a rezistat timpului mai ales prin calitatea umană. Şi gândul zboară atât la marii matematicieni apropiaţi revistei, cât şi la un profesor bistriţean oferit exemplu de Ion Cicu. "E un profesor din comuna Şanţ, din Bistriţa-Năsăud, ne trimite mereu probleme interesante. El predă, acolo, la clasele lui, în liniştea satului. De astfel de profesori are nevoie şcoala noastră". Culmea, bunicul omonim al lui Grigore Moisil a fost paroh greco-catolic al Năsăudului, având casa chiar în Şanţ.

"Ştiinţa şi tehnica şi-a pierdut suflul, erau gazete ştiinţifice cu performanţe unice la nivel mondial. Acum, lucrurile s-au schimbat, pentru că oamenii şi-au pierdut busola. Revista te putea face să te plasezi pe un rol înalt, din care să poţi ajuta societatea. Înainte, un laureat Nobel era un om deosebit de important, acum s-au stricat bunele practici şi lumea vede modele pe cele de îmbogăţire, în perle ale post-revoluţiei care apar zilnic la televizor", crede domnul Colceag. Dar Gazeta a rămas, cu ale sale 7.000 de exemplare trase lunar. La fel şi Societatea de Ştiinţe Matematice a României, cu a cărui istorie pot rivaliza puţine societăţi de pe continent.

Dar, când vorbeşte de steagul renaşterii româneşti, profesorul Colceag nu se gândeşte numai la oamenii din fenomenul Gazetei Matematice, ci la cei mulţi ca ei, care pot regla busola naţională. "Omul a pierdut cultul muncii. Cerşim la bănci, în loc să producem. Criza fertilizează însă soluţii, iar soluţia este în oamenii cu adevărat valoroşi. Cândva, ne vom întoarce faţa spre ei".