Realizatorul postului B1 Tv, Radu Banciu, a anunțat în ediţia de miercuri a emisiunii sale că va avea o nouă abordare.
Jurnalistul a promis în faţa publicului său că „Lumea lui Banciu” va arăta altfle în condițiile în care, în 9 ani de emisiune, a spus lucrurilor pe nume și – în lipsa cuiva care să „judece echitabil” – a fost sancționat de foarte multe ori.
Iată ce a spus realizatorul B1 Tv: „Cred că trebuie să avem, totuși, o altă abordare și asupra a ceea ce scrie presa românească, asta cât ne-a mai rămas până acum.
Şi să ne aplecăm de aici înainte asupra lucrurilor simple, asupra lucrurilor pe care cei mai mulți dintre telespectatori le înțeleg și pe care, în general, oamenii din toală lumea le înțeleg.
Să avem și noi o altă abordare. De exemplu, în această seară ați văzut că există un subiect în spațiul public, care a escaladat într-adevăr ecranele televizoarelor, nu foarte mult, totuși, dar parcă mai mult decât altădată.
Pe o temă, considerăm noi, sensibilă față de publicul larg, însă din păcate este o temă pe care, în 2020, să spunem la sfârșitul primăverii lui 2020, nu o poți discuta la televizor.
Nu este un subiect pe care să îl putem trata la modul obiectiv. O să încerc în această seară, cum o să o fac și în alte seri, la modul tehnic, neutru, cât se poate de echidistant, de dezinteresat, pentru că am înțeles în sfârșit, după nouă ani de emisiune, că este singura posibilitate în care mai poți să te duci acasă – fără să fac vreo aluzie la condițiile de siguranță sanitară de pe șosele – la modul tehnic.
După ce nouă ani am vorbit răspicat pe anumite subiecte, eu consider că de aici înainte, începând cu această seară măcar, e rândul altora să ducă mai departe cuvântul, ștacheta, să își vadă de demersul jurnalistic dacă există el pe undeva.
Atât timp cât libertatea de exprimare nu există, nu a fost brevetată, nu este omologată, îmi pare rău, dar indiferent care sunt consecințele și cât de dezamăgiți o să fie oamenii sau cât de mulți nu o să ne mai urmărească, eu unul o să continui să merg pe acest drum.
Din punctul nostru de vedere, s-a încheiat cu acest moment, mai ales că, sigur, traversăm din punct de vedere politic un moment de cumpănă. (...) În naivitatea mea, mă repet, am crezut la un moment dat că există undeva, cineva care să te judece echitabil, nu există.”