Gata cu specula de pandemie: Prețul la medicamente, măști și salopete va fi plafonat!
- Mihnea Talau
- 1 aprilie 2020, 09:05
Potrivit unui proiect de lege, adoptat de Senatul României, preţurile la medicamente, măşti, salopete şi dezinfectanţi vor fi plafonate pe perioada stării de urgenţă şi cel mult 90 de zile de la încetarea acesteia.
Iniţiată de PSD, propunerea legislativă prevede că la costul de producţie poate fi adăugat un adaos de cel mult 10% din preţul de vânzare al producătorului. Social-democraţii propun sancţionarea de către Consiliului Concurenţei a nerespectării acestor măsuri cu amendă începând de la cinci milioane de lei, consemnează Libertatea.
Conform variantei adoptate de senatori se plafonează preţul la dispozitivele medicale de protecţie, materiale sanitare, precum şi unele suplimente alimentare. Totodată, senatorii vor plafonarea preţului la medicamente dezinfectanţi, inclusiv alcool concentrat pentru mâini şi spaţii, salopetele de protecţie şi altă îmbrăcăminte şi încălţăminte de protecţie, ochelari şi viziere, mănuşi de siguranţă, huse pentru încălţăminte, măşti chirurgicale, FFP2, FFP3, respiratoare/ventilatoare de transport, medicamentele şi produsele medicale, lenjeria de pat şi alte tipuri de lenjerie de utilitate pentru sistemul sanitar.
Proiectul de lege menționează și faptul că Ministerul Economiei va putea limita vânzarea produselor în afara României, în cazul lipsei de materiale pe piaţa internă. Pentru a intra în vigoare proiectul de lege trebuie să fie adoptat şi de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.