Autoritățile din Constanța au anunțat joi că barurile, cluburile şi discotecile din municipiu vor fi închise după ce rata de incidenţă a depășit 9,62 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori. Măsura care confirmă că distracția pe litoral va fi întreruptă intră în vigoare vineri, conform anunțului Comitetulului Local pentru Situații de Urgență Constanța (CLSUC).
La această situație s-a ajuns după ce reprezentanții CLSUC s-au întâlnit joi, 14 octombrie 2021. În urma ședinței s-a decis că se impun noi măsuri de restricție.
„În municipiul Constanţa, incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creştere, motiv pentru care Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa s-a întrunit astăzi pentru a decide ce măsuri se vor impune a fi respectate în perioada următoare”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanţa.
Practic, ultima decizie anunțată de Comitetulul Local pentru Situații de Urgență Constanța completeze hotărârea din 10 octombrie. Astfel a fost introdus un articol care se referă la activitatea cu publicul a operatorilor economici.
Decizia se bazează pe anexa 3, articolul 6, punctul 11 din HG 1090/2021, care prevede că „activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05:00-02:00 în judeţele/ localităţile unde incidenţa cumulată Ia 14 zile este mai mare de 2/ 1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare″.
Liber la păcănele
De asemenea, „activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/ localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori″. De subliniat este că măsura nu se aplică în cazul restaurantelor și sălilor de jocuri de noroc din Constanța. Așadar, de vineri, 15 octombrie 2021, barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise.
În acest context, autoritățile le-au transmis constănțenilor ce riscă dacă nu respectă măsurile pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus: „Stimați constănțeni, venim în sprijinul dumneavoastră și vă reamintim semnificațiile unor cuvinte folosite foarte des în această perioadă. Bănuim că ați uitat ce înseamnă, altfel nu ne putem explica de ce ați alege cu bună știință să vă părăsiți domiciliul deși NU AVEȚI VOIE.
CARANTINĂ sf - Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie.
IZOLÁRE, izolări, s. f. Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane.
Dacă nu rețineți, nu vă speriați. Polițiștii locali trec zilnic pe la dumneavoastră să vă reamintească sensul lor. Vorba proverbului „Repetiția e mama învățăturii”.
Pentru nerespectarea prevederilor art 65, lit.i din Legea nr.55/2020, polițiștii locali au aplicat în perioada 01.09.2021 - 13.10.2021, 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 7000 de lei″, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Constanța.
Altfel, amintim că în București, rata de incidenţă calculată pentru 14 zile a ajuns miercuri la 15,1 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori.