GATA cu BANII pentru PENSIONARI. Din 2019 totul se SCHIMBĂ

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a făcut anunțul anului. Din 2019, foarte mulți pensionari nu vor mai primi bani la ghișeele de pensii. Aceștia urmează să încaseze respectiva sumă pe un card bancar.

Cel puţin aşa a anunţat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, care susţine că o asemenea măsură ar urma să facă economii substanțiale la buget.

El a declarat că vrea ca statul să nu mai dea 600 de milioane lei anual pentru expedierea pensiilor prin Poșta Română şi că aceşti bani vor putea fi folosiţi de administrațiile locale pentru investiții, scrie RomaniaTV.

Astfel, din 2019 pensia nu va mai fi adusă de poştaş, ci va fi virată ‎pe card. Măsura va afecta aproximativ 3,2 milioane de pensionari. Aceștia se vor adăuga celor 2,17 milioane pensionari care își încasează pensiile în conturi bancare, potrivit digi24.ro

În prezent, din cei 5,3 milioane de vârstnici cărora Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) le plătește pensiile, 3,2 milioane încasează drepturile prin Poșta Română, iar 2,17 milioane prin intermediu a 22 de bănci, printre care cele mai importante sunt CEC, BCR și BRD.

Vestea bună pentru pensionari este că livrarea pensiilor se va putea face la orice bancă aleasă de beneficiarul drepturilor.