Biologii Societății Ornitologice Române Dorin Damoc și Dani Drăgan au reușit să observe și să documenteze cu fotografii un exemplar de gâscă de zăpadă (Anser caerulescens) în România.
Gâsca de zăpadă a fost văzută la o acțiune de monitorizare de gâște sălbatice din Insula Mare a Brăilei în cadrul proiectului „Conservarea gâștei cu gât roșu pe toată ruta globală de migrație”, finanțat prin programul LIFE al Comisiei Europene.
„Noi aveam de monitorizat sectorul din Insula Mare a Brăilei și căutam stolurile de gâște pentru a număra exemplarele de gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis). Era normal să ne sară în ochi gâsca de zăpadă, care este albă și era extrem de vizibilă într-un stol care se hrănea pe câmp. Erau acolo și gârlițe mari și gâște cu gât roșu, dar am văzut exemplarul alb și inițial am crezut că este vorba despre o altă specie.
Am urmărit prin lunetă pasărea și am comparat caracterele de determinare cu cele din determinatorul de păsări. Era clar că avem de-a face cu primul exemplar de gâscă de zăpadă care a ajuns în România”, a povestit Dorin Damoc.
Imediat după ce au văzut gâsca de zăpadă, biologii SOR și-au anunțat colegii. Primul care a ajuns acolo a fost Emil Todorov, managerul proiectului de monitorizare a gâștelor pentru SOR. Observația a fost confirmată și de el, dar mai rămâne o enigmă de dezlegat – de unde provine exemplarul din România.
Gâsca de zăpadă nu este o pasăre care să ajungă în România. Cuibărește în America de Nord și Canada, și migrează pentru a ierna în sudul Americii de Nord. Unele exemplare, însă, ajung accidental și în vestul Europei, duse de vânturi puternice sau de furtuni. Mai multe exemplare au fost semnalate în Marea Britanie, Olanda sau Danemarca, dar niciodată la noi în țară.