În mai puțin de o lună, Gărâna Jazz Festival revine cu cea de-a 23-a ediție, la care iubitorii de muzică bună sunt așteptați în vârful muntelui bănățean. Vor fi experimente muzicale și cei mai artiști cu Grammy adunați, vreodată, pe aceeași scenă, la un eveniment, în România. Trompetistul Petre Ionuțescu și artistul vizual Daniel Dorobanțu vor construi o instalație multimedia inspirată de pădurile ce înconjoară Gărâna, într-una din zile, după miezul nopții.
Festivalul Internațional de Jazz Gărâna este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. ”Patru zile în Semenic, patruzeci de trasee de mountain bike, zeci de kilometri de lacuri, păduri, cer deschis. Și jazz. Mult jazz, cel mai bun jazz de azi: Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu, Jeff Berlin, Dennis Chambers, John Surman, Luiza Zan, Giovanni Guidi, Thomas Morgan, Bobby Previte, Grégory Privat, Renaud Garcia-Fons & Dorantes, Jacky Terrasson, Paolo Fresu & Lars Danielsson, Maciej Obara și Per Mathisen se numără printre artiștii pe care-i vei asculta în iulie”, transmit organizatorii.
Supergrupul american Bump, reunit la Gărâna
Trupelor deja anunțate pentru duminică, 14 iulie, John Surman Trio și Moshulu, li se alătură pe scena din Poiana Lupului alte două proiecte inedite. Maciej Obara Quartet vine cu o experiență de jazz european. Multi-premiat și aclamat în întreaga lume, bateristul american Bobby Previte reunește după 20 de ani supergrupul nord-american Bump, sub titulatura Bobby Previte’s Classic Bump Band. Tot duminică, scena din curtea Hanului La Răscruce va găzdui quartetul saxofonistului și compozitorului berlinez Philipp Gropper - Philm.
Instalație inspirată de pădurile de la Gărâna
La Gărâna 2019 melomanii vor explora cel mai pur jazz românesc, în concerte-experiment cu cei mai buni muzicieni români, în cadrul Romanian Jazz Meeting, aflat la a treia ediție. Seara de vineri, 12 iulie, se va încheia cu un concert de jazz ambiental, tot la scena mare: trompetistul Petre Ionuțescu și artistul vizual Daniel Dorobanțu vor construi o instalație multimedia inspirată de pădurile ce înconjoară Gărâna, un mediu muzical-vizual feeric ce va prinde viață după miezul nopții.
Sâmbătă, 13 iulie, pe scena de la Hanul La Răscruce, cântăreața și compozitoarea Luiza Zan și chitarisul Iulian Pavelescu prezintă Afrodizzy - un experiment dinamic, cu vibrații afro, jazz, funk și soul, în care publicul are un rol cheie. Doi muzicieni, doi prieteni, își propun să testeze optimismul publicului, dar și încrederea acestuia într-o lume un pic mai bună, cel puțin pentru câteva zeci de minute. În aceeași zi, saxofonistul Cătălin Milea aduce pe scenă “Jazz on Pink Floyd”, împreună cu pianistul Albert Tajti, contrabasistul Michael Acker și bateristul Iulian Nicolau - un concert tribut adus celebrei trupe Pink Floyd.
Sorin Zlat, unul dintre cei mai valoroși pianiști de muzică jazz ai noii generații de artiști români, prezintă “The Land of Dreams”, alături de Gianni Gagliardi (Spania) - saxofon, Gianluca Renzi (Italia) - contrabas și Iulian Nicolau (România) - baterie. Vom asculta cool jazz, post-bop, latin, avant-garde, duminică, La Răscruce. Biserica Catolică din satul Văliug găzduiește trei concerte ce vor avea parte de o acustică deosebită. Acestea vor fi suținute de: pianistul Raul Kusak (vineri, 12 iulie), muzicianul electronic Rodion G.A. (sâmbătă, 13 iulie) și Adrian Schwartz-Dinu & Horea Crișovan (duminică, 14 iulie).
Programul complet al Gărâna Jazz Festival 23 este disponibil online.