În secolul al III-lea d.Hr, Imperiul Roman, odată cunoscut drept "imperium mundi", se afla într-o stare de declin profund. Corupt și slăbit din interior de desfrâu și decădere, și amenințat din exterior de invazii barbare, marele imperiu se afla în pragul colapsului său istoric. În ciuda acestei stări, la finalul existenței sale, Roma a fost ajutată și chiar condusă de barbarii împotriva cărora luptase de secole.
În anul 212, legea lui Caracalla a acordat cetățenia romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. Această măsură a deschis calea pentru barbarii deja înglobați în provinciile romane să avanseze în funcții, mai ales militare. Astfel, mulți dintre acești barbari au urmat o carieră militară rapidă, ajungând uneori să conducă însuși imperiul. Printre aceștia s-a numărat și Galerius, un dac văcar în sudul Dunării. Acesta avea ambiții mărețe, și-a propus să construiască un Imperiu Dacic.
Galerius s-a născut în jurul anului 250 d.Hr în apropierea Serdicăi sau a Zaječarului, în provincia romană Moesia. Originea sa dacică este dovedită pe linia mamei, Romula, care trecuse Dunărea în Moesia pentru a scăpa de invazia carpilor din nord. Carpii reprezentau un trib de origine dacică, locuind în regiunea Moldovei, între Munții Carpați și fluviul Nistru.
Ascensiunea lui Galerius
Ascensiunea lui Galerius sa a fost rapidă și remarcabilă, în special în armată. Galerius a visat nu doar să ajungă la vârful armatei romane, ci și să revitalizeze și să conducă un imperiu pe care îl vedea ca o potențială Dacie reînviată.
Aceste aspirații neașteptate și ascensiunea sa într-o perioadă atât de tumultuoasă ilustrează nu doar complexitatea politicii romane de atunci, dar și profunzimea impactului pe care barbarii l-au avut asupra destinului final al Romei antice.
Nimeni nu ar fi anticipat că tânărul Galerius avea să devină împărat. S-a născut într-o familie săracă, tatăl său, presupus a fi un dac stabilit la sud de Dunăre, fiind agricultor. În tinerețe, Galerius a fost văcar, dar a intrat în armata romană în jurul anului 270 d.Hr, sub împăratul Aurelian. Istoricul roman Flavius Eutropius îl descrie ca fiind un om cu obiceiuri cinstite și un comandant militar excelent.
De la văcar la Cezar
Galerius a progresat rapid în ierarhia militară și a fost remarcat de noul împărat roman, Dioclețian, ajuns la putere în 284 d.Hr. Galerius a devenit comandant al gărzii personale a împăratului și prefect al pretoriului.
Cariera sa militară a fost de succes, iar în 286 d.Hr a fost trimis să administreze provincia Scythia Minor (astăzi, partea de nord-est a Dobrogei). În această zonă tumultuoasă, Galerius a luptat împotriva barbarilor, inclusiv carpilor, goților și sarmaților.
Galerius a participat și la alte campanii militare în imperiu. În 293 d.Hr, a fost trimis să reprime o răscoală în Egipt și a obținut victorii importante, inclusiv capturarea Alexandriei.
Cea mai mare victorie a sa a fost împotriva sassanizilor din Persia în 297 d.Hr., unde a capturat haremul și tezaurul regelui Narses. Activitățile sale militare au fost lăudate de scriitorii latini, potrivit Britannica.
În 293 d.Hr, Galerius a fost numit Cezar al lui Dioclețian, devenind un fel de adjunct al împăratului. Pentru a se apropia mai mult de Dioclețian, Galerius a renunțat la soția sa și s-a căsătorit cu fiica împăratului.
Un barbar pe tronul Imperiului Roman
În noua sa poziție, Galerius și-a continuat cariera militară, fiind activ în apărarea granițelor în zonele răsăritene și danubiene.
A luptat cu sârmații, carpilor și goții, dorind să devină augustus, adică împărat roman deplin. Visul său s-a împlinit la moartea lui Dioclețian în 305 d.Hr. Galerius a preluat tronul și a domnit până în 311 d.Hr.
El a jucat un rol important în politicile și intrigile imperiului, devenind persecutor al creștinilor din cauza disprețului față de noua religie. Se spune că a incendiat intenționat Palatul Imperial și a acuzat creștinii pentru a-i persecuta. Începând cu anul 303 d.Hr., a emis edicte severe împotriva lor, declanșând persecuții masive.
Autorii latini l-au acuzat că a aplicat taxe aspre romanilor, drept răzbunare pentru bogățiile pierdute de la cucerirea Daciei de către Traian.
Lactantiu menționează că Galerius ar fi dorit să înlocuiască Imperiul Roman cu un Imperiu Dacic, un gest care a șocat Senatul și populația Romei.
Galerius a murit în 311 d.Hr. din cauza unei boli grave, probabil cancer intestinal, și a emis un edict de toleranță față de creștini înainte de a fi înmormântat în locurile sale natale.