Reciclad'OR este o companie din România care activează în domeniul gestionării deșeurilor și reciclării, oferind servicii de transfer de responsabilitate pentru ambalaje.
Adriana Calcan, PR&CSR Manager al companiei, a fost prezentă luni, 16 decembrie, la Gala Premiilor Capital și a primit „Premiul pentru O.I.R.E.P.-ul anului 2024 în România”.
”Povestea a început acum 7 ani”
„Bună seara și mulțumesc foarte, foarte mult pentru această distincție! Sincer, după ce am simțit gustul cafelei prin toată Europa am zis să trecem puțin prin zona reciclării. Este o onoare pentru mine să reprezint compania Reciclad’OR în această seară și sincer, acest premiu cred că merită să-l dedic întregii echipe, pentru că fiecare dintre noi este responsabil pentru toate rezultatele care au contribuit ca Reciclad’OR să fie astăzi lider de piață și aș mai vrea să dedic acest premiu tuturor partenerilor noștri care au avut încredere în noi. Vorbim de un portofoliu, cum spuneai mai devreme, de 1100 de companii de la care noi am preluat responsabilitatea și 1,5 milioane de tone la care noi am contribuit să se recicleze, astfel încât planeta să fie mai curată și mai frumoasă.
Povestea Reciclad’OR, dacă tot suntem în trendul poveștilor de succes din seara aceasta a început în urmă cu 7 ani și cred că cel mai bun exemplu aș putea să-l fac cu un proverb african pe care cred că cu toții îl știm: Dacă vrem să ajungem repede, mergem singuri. Dacă vrem să ajungem departe, mergem împreună. Așa a început și povestea Reciclad’OR în urmă cu 7 ani. Am crescut organic, astăzi suntem o echipă frumoasă, care se implică zi de zi, astfel încât încă un premiu ne bucură. Și dacă tot suntem în pragul sărbătorilor, ar vrea să vă urez și eu sărbători fericite. Iar anul care vine să ne aducă împreună și să fim sănătoși fericiți și multă pace. Mulțumesc frumos!”, declară pe scena Capital Adriana Calcan - PR&CSR Manager Reciclad’OR.
Un viitor mai verde cu Reciclad’OR
La momentul de față, în portofoliul Reciclad’OR sunt incluse peste 1.000 de companii. Producători și importatori din diverse domenii de activitate. De la industria farmaceutică la FMCG, de la key-account la electronice și electrocasnice sau de la industria cosmetică la marile lanțuri de magazine. De asemenea, compania Reciclad`OR oferă în prezent cel mai performant portofoliu în ceea ce privește serviciile de reciclare. Este vorba în acest sens de consultanță tehnică și legislativă în managementul ambalajelor, de servicii specializate de colectare sau de servicii suport de raportare a datelor către AFM. În plus, echipa organizează și workshop-uri tematice, desfășoară campanii customizate și training-uri specializate, toate dedicate angajaților și consumatorilor finali.
De anul viitor, din ianuarie 2025, reprezentanții Reciclad`OR au anunțat că vor lansa două servicii esențiale. Acestea vor avea scopul de a răspunde rapid și eficient nevoilor emergente ale companiilor. Astfel, primul serviciu face referire la o analiză foarte detaliată, bine pusă la punct, a cerințelor Regulamentului pentru Ambalaje și Deșeuri de Ambalaje (PPWR). Se va evalua impactul acestuia asupra soluțiilor de ambalare și a modelelor de afaceri existente.
În continuare, al doilea serviciu ce va fi oferit de echipa Reciclad`OR din 2025 se va concentra pe cerințele Directivei CSRD. De data aceasta, se urmărește scopul de a clarifica aplicabilitatea acestora, dar și acela de a sprijini procesul de raportare al companiilor.
Gala Premiilor Capital
Ca în fiecare an, Revista Capital recunoaște și premiază meritele unor personalități din țara noastră. Aceștia, prin viziune, determinare și performanță, sunt repere pentru societatea noastră. Fie că fac parte din viața economică, politică, socială, sportivă, medicală sau media premiații din cadrul Galei Capital din data de 16 decembrie fac performanță în domeniile lor de activitate.
Gala Premiilor Capital reunește constant peste 150 de persoane și este o oportunitate pentru a întâlni cei mai importanți specialiști în domeniile lor de activitate și pentru a crea conexiuni relevante în industrii diverse. De asemenea, în cadrul Galei Capital a fost lansat și proiectul special Capital Top 300 cei mai Bogați Români.
Întreg evenimentul poate fi urmărit aici.