Vara culturală de peste Prut debutează, la 6 iunie, la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, cu o gala excepțională a operei basarabene, ce va fi organizată în memoria genialei interprete de operă Maria Cebotari, cu ocazia celor 75 de ani de la stingerea sa din viață. La spectacol vor participa soliști renumiți, ce reprezintă tânăra generație a scenei lirice din Chișinău, recunoscuți pe marile scene ale lumii.
Gala „Maria Cebotari in memoriam” se așteaptă a fi un eveniment de rezonanță internațională, la care se va readuce în atenție numele uneia dintre cele mai mari soprane ale secolului XX, mândria Basarabiei și României întregi.
Regal de operă cu soliști excepționali, recunoscuți pe mari scene ale lumii
Joi, 6 iunie, de la ora 18.00, chișinăuienii vor putea urmări un adevărat regal de operă, în memoria genialei artiste a secolului trecut, cu participarea invitatei speciale Mariana Bulicanu, în prezent, solistă a Operei Române din Craiova, după o activitate excelentă, la Chișinău.
Cei trei artiști emeriți, membri ai trupei „Brio Sonoris”, cunoscuți publicului european din marile capitale – Dumitru Mîțu, Veaceslav Timofti și Vitalie Maciunschi vor putea fi admirați, în aceeași seară. Vor mai evolua solistul italian Simone Frediani, Tatiana Busuioc, Iurie Maimescu, Anastasia Cușnir, Taisia Caraman, Ana Cernicova, Marina Cara, Cristina Goncearova, Viktar Navitskii și Alexandra Procopovici. Toți ca unul sunt deținători ai unor premii și trofee importante de importanță internațională. Evoluează pe scene din Germania, Elveția, Spania, Franța, Spania, SUA, Portugalia, China.
„Sunt româncă din Basarabia sau pur și simplu, româncă”
Timp de peste patru decenii de tabuizare sovietică, abia la începutul anilor 2000, Maria Cebotari a revenit în atenția publicului de acasă, prin intermediul filmului documentar „Aria”, în regia lui Vlad Druck și volumelor lui Aurelian Dănilă, fost ambasador în Germania, care a contribuit la reabilitarea celebrei artiste, în Republica Moldova. Să menționăm că în Austria și Germania, numele marei basarabence nu a fost uitat niciodată. În conștiința iubitorilor de operă din cele două țări, până azi, Maria Cebotari a rămas o legendă.
În ultimii ani, constatăm deja existența unui „cult profesional” pentru soprana de renume mondial, mai ales, în rândul soliștilor de la opera de peste Prut. În 2023, Chișinăul a găzduit prima ediția a Concursului Internațional al Interpreților de Operă „Maria Cebotari”.
S-a născut la 10 februarie 1910, la Chișinău și s-a stins pe 9 iunie 1949, la Viena, în plină glorie, pe scenă. De la cea mai apreciată coristă a catedralei centrale din Chișinău, Maria Cebotari a devenit primadona operelor din Berlin, Dresda și Viena. La numai 24 de ani, i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific existent în Germania și Austria de atunci – „Kammersangerin”.
Conform actelor vremii, când Maria noastră era întrebată, dacă nu uită de originea sa, răspunsul ei era următorul: „Niciodată și în nicio împrejurare, nu mi-a trecut prin cap să spun altceva, decât că sunt româncă din Basarabia sau pur și simplu, româncă”.
Criticii muzicali afirmă că moștenirea Mariei Cebotari este una de necontestat, o adevărată icoană a operei mondiale. „Prin vocea sa, prin interpretările sale memorabile și prin impactul său cultural, Maria Cebotari a devenit un simbol al excelenței artistice și al dedicării față de arta lirică. Moștenirea sa continuă să inspire și să emoționeze, rămânând o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare”.