Ministerul Finanțelor a publicat, marți, un document legat de proiectul de buget pentru 2023, folosind termenul propagandei de la Kremlin cu privire la invadarea Ucrainei de către Rusia, şi anume „operațiune specială”.
Funcționarii Ministerului de Finanțe, instituție condusă de Adrian Câciu, au comis o gafă monumentală atunci când au formulat în raportul privind economia românească. Aceștia s-au referit la războiul declanșat de Rusia în Ucraina ca la o „operațiune specială”.
Ministerul Finanțelor a publicat astăzi mai multe proiecte de acte normative, inclusiv propunerea bugetului de stat pentru anul viitor. În Raportul privind situația macroeconomică este menționată invazia rusă din Ucraina sub forma unui „conflict ucrainean”, deși acolo e război în toată regula, declanșat de Rusia.
Dar, mult mai grav, în documentul oficial se vorbește de contextul „operațiunii speciale din Ucraina”. Fiind folosită fix teza lui Putin care refuză să definească altfel războiul barbar declanșat de armata rusă în Ucraina. Cine își dă demisia?, este observația făcută de jurnalista Alina Grigore, TVR.
Reacţia Ministerul Finanțelor: „O eroare de exprimare nevoită a apărut în raportul pentru buget”
Ministerului Finanțelor a reacționat imediat, precizând că a fost vorba despre o „eroare de exprimare”, care a fost ulterior corectată.
Propaganda lui Putin în Guvernul României
Ministerul Finanțelor a precizat, miercuri, că „o eroare de exprimare nevoită a apărut în raportul pentru buget” postat pe site-ul instituției și că aceasta a fost corectată.
„O eroare de exprimare nevoită a apărut în raportul pentru buget postat în transparență. Am remediat situația. Vă mulțumim că ne-ați semnalat-o”, le-a transmis Ministerul Finanțelor jurnaliștilor.
Sintagma utilizată în documentul Ministerului de Finanțe este cea utilizată de propaganda oficială de stat a Rusiei pentru a evita folosirea termenilor „război” sau „invazie”, în timp ce restul lumii vorbește despre războiul provocat de Rusia în Ucraina. Mai mult decât atât, în cuprinsul documentului apar și alte formulări, precum „războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.
Principala temă a propagandei ruse legată de confruntarea armată din Ucraina este catalogarea agresiunii împotriva Ucrainei în afara semanticii cuvântului „război”.
Mesajul a fost transmis insistent de la Kremlin. În ieșirile publice, niciunul dintre oficialii ruși de top, printre care Vladimir Putin sau Serghei Lavrov, nu rostesc cuvântul „război”. Este „operațiune specială”, „de demilitarizare” sau „de denazificare”.