Amazon, Samsung, Apple şi Google îşi vor încorda muşchii în săptămâni care vin, companiile vor prezenta noi produse.
Producătorii de electronice nu au vacanţă, lucrează la gadgeturile pe care urmează să le prezinte în următoarele săptămâni, înainte de a se termina vara şiconcediu. Amazon Kindle Fire 2. Potrivit jurnaliştilor de peste Ocean, a doua tableta a celor de la Amazon va avea un ecran de 10 inci şi va costa 200 de dolari. Potrivit unor surse, aproximativ 2 milioane de exemplare Kindle Fire 2 vor apărea la vânzare începând cu data de 7 august. Procesorul ar putea fi unul de tip quad-core Tegra 3, de la Nvidia. Minusuri: De pe viitoarea tabletă Amazon ar putea lipsi GPS-ul, camera şi un microfon. Samsung Galaxy Note 2. Ar urma să aibă un display de 5,5 inci, un procesor quad-core de 2GB, iar camera de fotografiat să fie cu un senzor de 12MP. Minus: Preţul ar putea fi unul destul de piperat, aproximativ 900 de dolari. Apple. Unele surse vorbesc despre faptul că în calendarul companiei apare, pe data de 7 august, un eveniment. Deocamdată nu este foarte clar despre ce gadget este vorba. Ar putea fi noile modele de iPad, mult aşteptatul iPhone 5 sau chiar tableta de 7 inci, care va avea un preţ de aproximativ 250 de dolari. Google Nexus 7. Cei care au lucrat împreună cu Google pentru această tabletă, Asus anunţă că va fi disponibilă în următoarea perioadă şi în România. Preţul ar putea fi de aproximativ 200 de euro. Gadgetul este doar cu WiFi, are un display de 7 inci şi, bineînţeles, funcţionează cu sistem de operare Android, cea mai nouă versiune.
900 de dolari ar putea costa viitorul smartphone-tabletă Galaxy Note 2, care se va lansa în următoarea perioadă CITIŢI ŞI:
- Cele mai aşteptate gadgeturi ale verii
- INTERNETUL IA FOC. Fotografii cu smartphone-urile Facebook şi iPhone 5 | FOTO
- Cele mai puternice smartphone-uri de la noi
- Apple va lansa un iPad mai mic şi mai ieftin
- Alternative la eReader Kindle