Gabriela Firea a reacţionat după anunţul guvernului cu privire la îngheţarea salariilor şi pensiilor pentru anul 2021.
Gabriela Firea iese cu un atac foarte puternic la adresa guvernului, şi spune că scumpirile care s-au anunţat deja vor duce la o sărăcie cumplită a populaţiei, în contextul în care s-a anunţat îngheţarea salariilor şi pensiilor pentru anul care vine.
Gabriela Firea: „Doi dintr-o lovitură! Un pumn în plex de la guvern și pentru angajatul la stat, și pentru cel de la privat! Înghețarea salariilor, a pensiilor, a venitului minim de incluziune, precum și a altor beneficii muncite pentru a fi obținute, scumpirea energiei, toate vor determina o sărăcire a populației, scăderea puterii de cumpărare cu efecte directe în profitul, și-așa afectat de pandemie, al societăților private”, a scris fostul Primar General al Capitalei pe social media.
Gabriela Firea sare în ajutorul celor din privat care au salarii mult mai mici faţă de bugetari
Şi continuă. „Ca peste tot în lume, ce măsuri pot lua privații, pentru a încerca să supraviețuiască în jungla #DeDreapta de la noi?
Restrângeri de activități, renunțare la o parte din personal, la proiecte, contracție peste tot.
În loc de stimularea economiei prin finanțarea investițiilor publice, prin încurajarea consumului, prin creșterea veniturilor la bugetul național - au pârghiile puterii -, #GuvernulPerdanților recunoaște austeritatea și traiul greu pentru toți românii. Când ai pușculița plină de la clienții de partid, normal că nu crezi în lacrimile medicilor și ale profesorilor sau în suferința salariaților de la stat și privat, ori în disperarea pensionarilor!
PS : Am votat motivat împotriva acestui guvern incompetent”, a concluzionat Firea în postarea sa de pe Facebook.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că salariile din sectorul public vor fi plafonate în 2021
„În ceea ce priveşte angajaţii din mediul bugetar, am spus-o, o repet şi o voi spune tot timpul: nu sunt adeptul tăierii salariilor, nu vot fi tăiate salariile. În acest moment analizăm dacă legea în vigoare este eficientă, privind salariile din domeniul public, că au apărut tot felul de anomalii şi excepţii în momentul în care această lege a fost aprobată. Vom face o analiză amplă, vom veni cu rezultatul şi, până atunci, veniturile angajaţilor din sectorul public, atât local, cât şi central, se menţin la nivelul veniturilor din decembrie 2020, până la momentul în care vom avea o analiză asupra aspectelor şi implicaţiilor legii salarizării, a acelor excepţii care au apărut”, a subliniat Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern de luni.