Război între edilul-şef şi arhitectul Capitalei
- Antoaneta Etves
- 16 noiembrie 2016, 00:00
Construcţiile noi din București ar putea fi periclitate. Gabriela Firea şi cel care avizează proiectele imobiliare nu se înţeleg
Noile proiecte imobiliare din Bucureşti şi viitoarele investiţii ar putea fi blocate. Motivul: primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi arhitectul-şef Adrian Bold au început un război. În timp ce Bold a cerut Guvernului să aibă mână liberă să facă ce vrea la Capitală, edilul-şef susţine că arhitectul are interese ascunse şi că nu se poate lucra cu el.
„Acesta s-a întors de 4-5 luni în primărie, printr-o decizie a instanţei de judecată care nu a analizat integritatea sa, ci doar aspecte de legislaţie a muncii. Dar, fiindcă legea nu îmi dă niciun instrument să poată să plece, stăm cu acest domn la masă şi lucrăm cu un om care a făcut dezastru în Capitală”, a declarat Gabriela Firea.
Cert este că arhitectul nu mai vrea să dea socoteală ediluluişef şi vrea ca în subordinea lui să funcţioneze Comisia Tehnică de Urbanism, cea care analizează proiectele noi de construcţii şi vine cu aviz separat faţă de Direcţia de Urbanism în faţa aleşilor generali ai Capitalei şi în faţa edilului-şef. În acest sens, acesta a trimis o scrisoare secretă la Ministerul Dezvoltării prin care cere schimbarea legii.
La Urbanism se stă și jumătate de an după un aviz
Reporterii EVZ au mers să întrebe cât durează obţinerea unui Plan Urbanistic sau aviz de la Urbanism. Audienţele sunt de două ori pe săptămână şi la birou eşti întâmpinat de două doamne care ridică din umeri: „Noi anunţăm dacă este gata sau nu”. Un arhitect aflat la coadă, pentru a verifica stadiul unui dosar depus, a povestit că o lucrare la Urbanism durează între trei și șase luni, și că nu se mai respectă termenele de 30 de zile.