Gabriela Firea l-a depășit pe Remus Cernea! Expozițiile de câini, pisici, porumbei și demonstrațiile de echitație, la un pas de a fi interzise în București
- Alecu Racoviceanu
- 25 februarie 2017, 07:43
Consilierii bucureșteni votează o hotărâre care interzice participarea vertebratelor la spectacole de circ și expoziții, fără nicio excepție. Unul dintre inițiatori recunoaște că e o eroare și promite să o îndrepte
Bucureștiul este pe cale să devină primul oraș european – poate chiar din întreaga lume – în care vor fi interzise orice fel de manifestări publice în care apar animale. Sau, mai exact, ca să folosesc expresia dintr-un document oficial, animale ”aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură”. Dacă formularea nu va fi corectată de consilierii bucureșteni sau de primarul general Gabriela Firea, se va ajunge ca din Capitală să fie alungate toate expozițiile de pisici, căței, porumbei, găini sau mai știu eu ce alte manifestări de acest gen se pot organiza acum.
Atleții interdicțiilor
Povestea proiectului de hotărâre pornește de la dorința legitimă de a interzice folosirea în circurile care activează pe raza Bucureștiului a animalelor sălbatice. Pentru cine a văzut numărul oribil al unui circ ambulant în care o girafă este scoasă dintr-un dulap odios de fier și plimbată prin arenă sub amenințarea biciului, măsura este de înțeles și obligatorie într-o țară care se vrea civilizată. Totuși, pe 26 ianuarie este pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care trebuia să fie în dezbatere publică până pe 6 februarie și apoi – cu eventuale modificări – să fie supus votului consilierilor generali. Acum, termenul este de 7 martie și – din câte am aflat – nu a fost modificată nici măcar cu o literă.
Articolul 1 al proiectului este foarte clar și lipsit de orice portiță de interpretare. Îl reproduc din document:
”Se interzice folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacolele de circ și în orice alt tip de spectacol sau expoziție, pe teritoriul Municipiului București, cu excepția Administrației Grădina Zoologică București.” În continuare, proiectul stabilește sancțiunile pentru cei care nu respectă prevederea – amendă de la 2.500 la 5.000 lei și ”obligativitatea de a părăsi teritoriul Municipiului București, în termen de 24 de ore de la data notificării” - și este împuternicit primarul să aplice noua reglementare. După cum vedeți, nu este lăsată nicio portiță de a se organiza vreun eveniment în care să fie folosite animale. Are coloană vertebrală? Amendă și afară din oraș!
Povestea dresurii de meduze
Toți consilierii cu care am vorbit mi-au spus că nicidecum nu au în intenție să interzică evenimente ca expozițiile de canine sau de feline, târgurile de zootehnie, dar niciunul nu a putut să-mi spună de ce nu e schimbat proiectul, de ce nu sunt specificate eventuale excepții.
Poate că asta își doresc inițiatorii – consilierii Aurelian Bădulescu, Tudor-Tim Ionescu, Tomnița Michaela Florescu și Radu Cristian Țuțu – să interzică. Ok, să ne spună asta, dar interzicerea oricărei expoziții cu animale nu este argumentată în niciun fel în nota de fundamentare a proiectului. Pentru a vedea cum s-a ajuns aici e nevoie să ne întoarcem în timp, cu aproape două luni.
Pe 12 ianuarie ia foc un spațiu al Circului Globus unde erau găzduite animalele ”pensionare”, adică acele animale care nu mai participau la spectacole. Plus câteva ale unei dresoare din Ucraina, aflată sub contract la București.
Focul a pornit, se pare, de la un scurt circuit la aeroterma unor paznici, aflați într-o clădire separată. Doi tigri refuză să iasă din cușcă și mor. Anii de arenă le-au zdrobit instintul de conservare. Aceeași soartă o au 3 câini, 4 pisici și doi purceluși vietnamezi.
Cazul a provocat indignare și, pe bună dreptate, a redeschis problema animalelor sălbatice ținute captive pentru amuzament. Chinul dresajelor până la zdrobirea instinctelor de animal liber și salbatic nu-și mai are locul într-o lume în care natura este deja înfrântă.
Pe 13 ianuarie este concediat Victor Coman, directorul Circului. Pe 18 ianuarie este elaborat de cei patru consilieri proiectul din care am citat. El își primește vizele și intră în dezbatere pe 20 ianuarie.
Foto: ”Vertrebratele” își iau ”La revedere” pentru totdeauna de la arenele bucureștene!
Gabriela Firea nu mai așteaptă scurgerea termenului și, pe 31 ianuarie, propune Consiliului și se votează o hotărâre prin care la Circul de Stat se interzice orice spectacol cu ”vertebrate”. Cum meduze nu dresează nimeni, spectacolele cu animale dispar cu totul, inclusiv cele cu animale domestice.
Aici e cheia formulării din proiect, amestecul permanent între argumentele contra chinuirii animalelor sălbatice, poate chiar din specii amenințate sau pe cale de dispariție, și animalele domestice. În defintiv când spui ”indiferent de gradul de îmblânzire” ce se poate înțelege?
Hamsterul și elefantul
Proiectul depus – sub imperiul emoției colective produsă de incendiu – nu face diferența între hamsterul expus într-un magazin și elefantul împuns cu cangea ca să meargă pe marginea arenei circului. Vorba consilierilor: ”subîncrengătura vertebrate”. Mai mult, din aceeași subîncrengătură fac parte și păsările. Formularea fermă lovește concursurile de columbofilie sau expozițiile de galinacee, prin simplul fapt că nu le exceptează. Am avut răbdare și am citit motivarea proiectului, o însăilare rapidă de date de pe diferite siteuri sau citate din cărți.
Toată argumentația e legată de animalele sălbatice și de modul barbar în care sunt ținute, transportate de la o locație la alta. Până și atunci când e dată lista țărilor care interzic folosirea animalelor vedem că e vorba de folosirea lor în spectacole de circ. Sunt șase tări care interzic folosirea oricărui animal, domestic sau sălbatic, și 12 care impun restricții privind animalele sălbatice. Niciuna nu interzice expozițiile de animale de casă sau domestice.
Interzicerea folosirii animalelor domestice în expoziții este o premieră mondială. Buna, rea, dumneavoastră și consilierii decideți, dar e bine de știut ce se supune la vot.
Cum îl depășește Tudy pe Remus Cernea
FOTO:Consilierul Tudor-Tim Ionescu, celebrul Tudy, se laudă pe Facebook cu un eveniment care ar fi interzis dacă hotărârea inițiată de el va fi votată în forma actuală.
Ce se poate face? În primul rând, dacă au scris ce nu au vrut să spună, consilierii pot să schimbe formularea articolului din hotărâre. Să explice dacă ”indiferent de gradul de îmblânzire” se referă la animalele sălbatice sau și la cele domestice. Dacă nu, atunci să scrie: ”animale sălbatice”. Apoi să explice ce vor să spună prin expoziții. Dispar concursurile de frumusețe canină, cele de pisici aristocrate? Când spun ”să explice” nu mă refer la mine – că nu au vrut să-mi răspundă toți cei pe care i-am abordat – ci să explice în hotărâre, clar, concis, cum se face o lege locală, nu să o detalieze în anexe care se pot schimba oricând sau să decidă polițaiul local dacă hamsterul e expus sau stă el de drag în geam.
Post Scriptum: În 2015, Parlamentul a respins o inițiativă a fostului deputat Remus Cernea de a interzice folosirea animalelor sălbatice în spectacolele de circ. Proiectul care-l are inițiator pe Tudor-Tim Ionescu, cunoscut cândva sub porecla de Tudy, e de zece ori mai aspru în apărarea animalelor, interzicând și spectacolele cu orice fel de animal! Dacă băga în proiect și parteneriatul civil între delfini...
Evenimentul Zilei a făcut primul pas pentru a schimba situația
Vineri seară am vorbit cu unul dintre inițiatorii proiectului de hotărâre, consilierul Radu Țuțu. La nelămuririle mele privind ce va fi supus votului consilierilor generali, el mi-a spus clar: ”Când spunem animale indiferent de gradul de îmbâlzire ne referim la toate, sălbatice și domestice, inclusiv păsările, normal. Noi am vrut să nu mai vedem numere de dresură la circuri.”
L-am întrebat apoi dacă vrea să interzică spectacolele de echitație, expozițiile de animale de casă sau concursurile de frumusețe. Mirat de așa ceva, Radu Țuțu mi-a spus: ”Aici a fost o eroare. Știu, o să o îndreptăm! A apărut o eroare din grabă, erau atunci multe proiecte. Expozițiile, concursurile vor fi exceptate. Vă repet, ideea noastră e să nu mai vedem dresuri la circ!”
Mai trebuie spus că proiectul nu figurează pe ordinea de zi anunțată pentru ședința din 28 februarie, dar poate fi adăugată pe lista suplimentară. La ora postării acestui material, textul hotărârii era neschimbat pe siteul Primăriei. Dar e weekend.