Gabriel Liiceanu și-a motivat mutarea-șoc printr-o scrisoare întinsă pe unsprezece pagini.
Printr-o scrisoare adresată membrilor grupului, Gabriel Liiceanu își anunță demisia din Grupul pentru Dialog Social, motivînd-o cale de aproape 11 pagini. Scrisoarea are punctul de plecare în faptul că „ceea ce mi-ați permis să spun vineri la sfârșitul întâlnirii noastre se cere rotunjit și completat” - menționează Liviu Antonesei pe blogul personal.
Profesorul ieșean (care a fost acționat în justiție de Gabriel Liiceanu într-un proces de calomnie în care sunt solicitate daune de 100.000 de euro) a comentat pe marginea acestei vești: „Gabriel Liiceanu pleacă de la ideea că «supraviețuirea Grupului trebuie judecată după patru criterii: ideologic, administrativ, psihologic și etic» și analizează laborios aceste dimensiuni, ajungînd la problema criteriilor pentru admiterea în GDS, așa cum fuseseră definite în 2012 de către Andrei Pleșu. Apoi, își exprimă dezamăgirile provocate de grup în vremea din urmă, aduce critici unor membri actuali, unii numiți, pentru alții folosind aluzii, pe care nu le înțeleg întrutotul”.
Mai mult: „Acum, ce să spun? E o știre interesantă. Luat de condei, era să scriu bună, dar mi-am amintit că GL & H mi-a deschis deja un proces, a cărui sentință o aștept în curusul zilei de azi. În rest, îmi amintesc că acest grup, ce mi se părea promițător la început, a pierdut pe drum membrii foarte marcanți, inclusiv toti disidenții anticomuniști reali, de la Gabriel Andreescu la Mircea Dinescu și Radu Filipescu, fără a-l uita pe extraordinarul Ion Vianu… Iar ideea creață a atribuirii unui titlu de onoare procurorului Lazăr a provocat un val mărișor de demisii. Sic transit…”.