Gabriel Croitoru a câştigat vioara Guarnieri

Gabriel Croitoru a câştigat vioara Guarnieri

Violonistul Gabriel Croitoru a câştigat, astăzi, concursul organizat de Muzeul Naţional "George Enescu", pentru darea spre folosinţă, pe o perioadă de trei ani, a viorii Guarnieri 1731, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu şi a cărei valoare este estimată la două milioane de dolari.

Gabriel Croitoru a fost singurul candidat la concursul organizat de Muzeul Naţional "George Enescu" pentru violoniştii români cu vârsta de până în 45 de ani, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior de specialitate şi care pot face dovada unei importante cariere solistice naţionale şi internaţionale, informează Mediafax.            Repertoriul impus în concurs, care s-a vrut a fi un omagiu adus lui Enescu, a cuprins "Sonata a III-a pentru pian şi vioară «în caracter popular românesc»" de George Enescu, "Sonata" de C. Franck, "Sonata no. 3" de E. Ysaye, "Poemul" de E. Chausson, "Concertul pentru vioară şi orchestră" de Beethoven, "Concertul pentru vioară şi orchestră", Brahms, "Concertul pentru vioară şi orchestră" de Ceaikovski, "Concertul pentru vioară şi orchestră" de Sibelius.

Gabriel Croitoru a fost audiat de un juriu format din: violonistul Ştefan Gheorghiu, violonistul Daniel Podlovschi, violoncelistul Marin Cazacu, dirijorul Horia Andreescu şi Laura Manolache, directorul Muzeului "George Enescu". El va intra în posesia viorii Guarnieri în aproximativ două săptămâni.

(12:23)

Ne puteți urmări și pe Google News