Gábor Király, portarul maghiar cu „pijamale”. Povestea echipamentului care l-a făcut celebru

CARDIFF, WALES- FEBRUARY 9: Hungarian goalkeeper Gabor Kiraly tries in vain to bring back the ball from across the line as Wales score their second goal during the friendly International match between Wales and Hungary at the Millennium Stadium, on February 9, 2005 in Cardiff, Wales. (Photo by Stu Forster/Getty Images)

Născut chiar de Ziua păcălelilor (1 aprilie 1976), portarul maghiar Gábor Király a avut o carieră plină, dar ceea ce l-a făcut faimos a fost celebra pereche de pantaloni pe care o purta meci de meci.

Superstițiile, de regulă, devin o prioritate în orice situație, evident, pentru cine crede în ele. Printre sportivii superstițioși s-a numărat și portarul maghiar Gábor Király (43 de ani), cel care și-a împărțit mai toată cariera sa între Bundesliga și Premier League.

Pentru el, totul a început pe la începutul carierei, pe când evolua la echipa din orașul natal Szombathelyi Haladás. Iniția, purta pantaloni negri în timpul meciurilor, însă, înaintea unui meci, nu avea nicio pereche neagră curată, dar a găsit o alta gri. Echipa lui a câștigat duelul, ulterior, și tot așa, până la 8 consecutive. Așadar, de atunci, Gábor Király și pantalonii de jogging gri au devenit nedespărțiți.

Cel mai mult conta să fie largi, de preferat, cu o mărime în plus”

Această primă pereche de pantaloni de jogging gri a folosit-o de cel puțin 100 de ori în timpul partidelor. După ce a fost remarcat în Ungaria, Hertha Berlin l-a achziționat în 1997. În cei 8 ani petrecuți în poarta berlinezilor, Király a refuzat oferte multe mai bune, de la echipe mult mai mari. Dar, în 2004, a făcut pasul către Premier League, unde s-a aflat între buturile echipelor Crystal Palace, Burnley, și Fulham și a fost împrumutat cu West Ham United și Aston Villa. În 2009, a revenit în Bundesliga, la Bayer Leverkusen și Munchen 1860, apoi s-a transferat la Fulham. În 2015, s-a întors acasă, la Haladás.

Unele cluburi unde am jucat au fost nevoite să ceară pantaloni gri furnizorilor de echipament, deoarece nu aveau așa ceva în gamă, dar la Munchen 1860 erau vânduți, în magazinul clubului, pantalonii de jogging ai lui Kiraly. Cel mai mult conta să fie largi, de preferat, cu o mărime în plus”, spunea Király.

Revenind la superstițiile sale legate de echipamentul de joc, maghiarul își spăla singur hainele pe care le purta în timpul partidelor, și chiar le lua în bagajul de mână de fiecare dată când călătorea cu avionul, de frică să nu le piardă. Pantalonii gri nu erau singura sa superstiție. Era primul care coboara din autocarul echipei și își punea, prima dată, apărătoarea de la piciorul stâng. Din 2000, asculta melodia lui Bon Jovi, „It’s My Life”, înaintea fiecărui meci. Și-a vopsit numele trupei pe mașina sa, un Mini Morris.

În 2005, a fost nevoit să joace, pentru prima dată în carieră, în pantaloni scurți, tot gri, în meciul Chelsea Crystal Palace. A fost, poate, cea mai slabă evoluție din cariera sa. În perioada 1998-2006, Király a strâns 108 prezențe în naționala maghiară, depășindu-l, astfel, pe legendarul Jozsef Bozsik, cel mai selecționat jucător din istoria Ungariei (101).